Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anticipează că şcolile s-ar putea redeschide la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie, el urmând să aibă o discuţie miercuri cu ministrul Educaţiei. Şi premierul Ludovic Orban a întărit că nu s-a luat nicio clipă în calcul îngheţarea anului şcolar.

 

“Poate sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli”, a precizat Nelu Tătaru marţi seară, la Antena 3, întrebat când s-ar putea deschide şcolile.

 

El a spus că trebuie stabilit cum pot intra copiii în şcoli, dacă vor învăţa în mai multe schimburi schimburi decât înainte, precum şi alte amănunte.

 

“Tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puţine ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea şi măscuţe, dar efectiv sunt protocoale pe care le stabilim şi le vom adapta la nevoile momentului”, a mai afrimat Nelu Tătaru.

 

La rândul său, premierul Ludovic Orban a declarat că autorităţile nu au avut “niciun moment” în evaluare îngheţarea anului şcolar şi a adăugat că obiectivul Guvernului este acela de a asigura toate condiţiile posibile pentru ca elevii şi studenţii să încheie anul şcolar, iar examenele naţionale să fie susţinute.

“Cu siguranţă, am spus că noi nu am avut niciun moment în evaluare această posibilitate de îngheţare a anului şcolar. Obiectivul nostru este să asigurăm toate condiţiile posibile astfel încât elevii, studenţii să încheie anul şcolar, să poată să dea examenele care trebuie date, examenul de capacitate, examenul de bacalaureat, sigur, în condiţiile care vor fi permise de contextul epidemiologic, pentru că nu riscăm ca toţi copiii noştri să piardă un an şcolar”, a declarat Ludovic Orban, marţi, la TVR 1, întrebat dacă rămâne exclusă varianta îngheţării anului şcolar.

 

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat marţi, într-o intervenţie telefonică în cadrul Ştirilor B1 TV, că elevii şi studenţii ar putea reveni la cursuri în momentul în care se încheie starea de urgenţă impusă în contextul pandemiei. Aceasta a susţinut însă că nu poate avansa o dată, precizând că revenirea în băncile şcolilor şi facultăţilor se va face atunci când autorităţile vor anunţa că reluarea anului şcolar şi a celui universitar se poate face în condiţii de siguranţă. Monica Anisie a spus totuşi că se doreşte ca atât evaluarea naţională, cât şi examenul de bacalaureat să fie susţinute în luna iulie.

 

”Specialiştii au evaluat mai multe scenarii care ţin seama de situaţia îmbolnăvirii cetăţenilor cu coronavirus. Aşteptăm să vedem care sunt deciziile Comitetului pentru situaţii speciale de urgenţă şi, în funcţie de ce ni se comunică, vom face publice scenariile. Preconizăm să începem cursurile în momentul în care se încheie starea de urgenţă. Aşteptăm să vedem dacă acel moment este unul prielnic astfel încat sănătatea copiilor să nu fie pusă în pericol. Nu putem avansa o dată, dar în momentul în care Comitetul pentru situaţii speciale de urgenţă ne comunică faptul că nu este niciun pericol ca elevii să se îmbolnăvească, atunci vom începe cursurile”, a spus Monica Anisie.

 

Ministrul Educaţie a precizat şi că pentru examenele naţionale din acest an, elevii din anii terminali nu vor avea de studiat materia din semestrul al doilea.

 

”Preconizăm pentru luna iulie atât examenul de evaluare naţională, cât şi examenul de bacalaureat. Nu vorbim de o amânare, ci vorbim de un calendar care să nu afecteze în niciun fel situaţia elevilor care sunt puşi în faţa unor examene naţionale. Materia pentru examenul de bacalaureat şi pentru evaluarea naţională este cea realizată până la finalul semestrului I. (…) În orice situaţie, în orice scenariu, anul şcolar se încheie. În toate statele europene, anul şcolar se va încheia mai târziu”, a mai spus MinistruL Educaţiei.

 

Întrebată dacă este luată în calcul o altă metodă de admitere la facultate pentru absolvenţii de liceu, Monica Anisie a răspuns: „Există autonomie universitară şi fiecare universitate ar putea decide asupra modului în care se realizează această admitere. (…) Fiecare universitate va decide calendarul pentru admiterea la facultate”.

 

 

 

 

 

Sursa: wwwmgnews.ro