Fostul şef al DIICOT Alina Bica a părăsit, marţi după-amiază, Penitenciarul de femei de la Târgşor, după ce instanţa supremă a decis plasarea sa în arest la domiciliu, la ieşirea din închisoare ea declarându-le jurnaliştilor că are încredere în justiţie şi că este "o femeie de succes în continuare".
Alina Bica a subliniat că este eliberată din arest, fără să fi făcut vreun denunţ în timpul celor cinci luni de detenţie. Ea a apreciat şi condiţiile şi organizarea din penitenciarul Târgşor, spunând că sunt mult mai bune decât în Arestul Poliţiei Capitalei.
„Eu am rămas plăcut surprinsă de ceea ce am găsit aici, din perspectiva modului de organizare a penitenciarului, regulile care sunt înăuntru, profesionalismul oamenilor de aici. Acum, nu doresc nimănui să vină să vadă că ceea ce spun e adevărat. Cu certitudine sunt condiţii mai bune decât în Arestul Central. Dacă ştiam, veneam de la început”, a glumit ea.
"Aş dori doar să mulţumesc acelor puţini oameni care au avut şi nobleţea sufletească, şi profesionalismul necesar să îmi acorde prezumţia de nevinovăţie şi să nu vorbească tot felul de lucruri necunoscute şi neadevărate la televizor. (…) Iar mai departe, ne vedem în sala de judecată şi poate cineva o să mă audă şi pe mine", a declarat fosta şefă DIICOT jurnaliştilor care o aşteptau la poarta penitenciarului.
Bica a mai spus că are încredere în justiţie şi că nu are ce să-şi reproşeze.
"Eu chiar am încredere în sistemul de justiţie. Chiar am. Am avut tot timpul", a spus Alina Bica, râzând.
Întrebată dacă are ceva să-şi reproşeze, ea a răspuns: "Să-mi reproşez? N-am ce să-mi reproşez”. De asemenea, ea i-a spus unui jurnalist: "Sunt o femeie de succes în continuare".
Bica a mai declarat că a fost "plăcut surprinsă de ceea ce a găsit" la Penitenciarul de la Târgşor în ceea ce priveşte modul de organizare, regulile din interior şi profesionalismul angajaţilor.
Alina Bica a fost plasată în arest la domiciliu în dosarul cunoscut sub numele de "Bica 2", după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înlocuit măsura arestului preventiv în cazul celor doi, hotărârea luată de instanţă fiind definitivă.
Alina Bica s-a aflat în Penitenciarul Târgşor, ea fiind în detenţie din 22 noiembrie 2014, când a fost arestată în primul dosar deschis de DNA pe numele său.
Alina Bica este judecată pentru că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, pentru că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender în dosarul în care este judecat, dar şi pentru abuz în serviciu în cazul lui Videanu.
Procurorii o acuză pe Alina Bica, la data faptelor secretar de stat şi reprezentant al Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), ulterior procuror şef al DIICOT, de câte două fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.