Poliţiştii din întreaga ţară, sub coordonarea Direcţiei Cazier Judiciar Statistică şi Evidenţă Operativă a Poliţiei Române, au eliberat, în primele cinci luni ale anului, peste un milion de certificate de cazier cetăţenilor care le-au solicitat. În plus, în aceeaşi perioadă au fost eliberate şi aproape 195.000 de alte documente - adeverinţe sau extrase de cazier judiciar.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de către reprezentanţii Poliţiei Române, în perioada 1 ianuarie - 31 mai a acestui an, poliţiştii din întreaga ţară au eliberat 1.050.468 de certificate de cazier persoanelor care au solicitat, dar şi 194.250 de alte documente (extras de cazier judiciar, adeverinţă de cazier).

Activitatea de verificare a cererilor şi de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice, în sistem automat, după caz, este coordonată de Direcţia Cazier Judiciar Statistică şi Evidenţă Operativă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar. Pentru eliberarea unui certificat de cazier, cererea trebuie însoţită de actul de identitate.

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţi. Conţinutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului. În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legi.

Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari în document se înscriu pe lângă sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive şi şi date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult trei zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

Pentru situaţiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverinţelor în termen de zece zile de la data solicitării.

Documentele sunt valabile şase luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

viewscnt