Fişa medicală necesară la obţinerea sau reînnoirea permisului auto va fi valabilă timp de un an de la momentul la care este emisă, în condiţiile în care aceasta are acum o valabilitate de doar şase luni, conform unui proiect de ordin al Ministerului Sănătăţii.

Totodată, va apărea un nou model al fişei medicale, ce va conţine şi examinarea de pneumologie, pentru cei care vor permis pentru maşini mari, pentru a vedea dacă au apnee. Însă trebuie precizat că şoferii suspectaţi de apnee deja sunt obligaţi din 2015 să obţină un aviz medical pentru a avea permis auto.

Proiectul de ordin este publicat de joi în dezbatere publică şi, pentru a se aplica, trebuie aprobat de ministrul sănătăţii şi publicat în Monitorul Oficial.

În esenţă, noutatea majoră este că valabilitatea fişei medicale, de care au nevoie atât viitorii şoferi, cât şi actualii şoferi, va fi dublată (de la şase luni se va ajunge la un an). Astfel, documentul va putea fi folosit oricând în intervalul respectiv de un an, fie pentru prima obţinere a permisului auto, fie pentru reînnoirea celui deja obţinut.

Practic, vom avea un model nou al fişei medicale, însă acesta va conţine mai ales modificări de formă. Singura schimbare, în afară de valabilitate, va fi apariţia, pe lista examinărilor medicale necesare, a pneumologiei. Rubrica de pneumologie va fi obligatorie doar pentru cei care vor permis pentru camioane de marfă sau pentru autobuze, adică pentru categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 şi D1E. În acest fel, toţi şoferii care vor permis pentru acele categorii vor fi testaţi pentru apnee în somn, în condiţiile în care acum doar cei suspectaţi de apnee, indiferent de categorie, trebuie să se ducă la doctor pentru a obţine un aviz medical.


Sursa: https://www.avocatnet.ro