ANAF va declanşa până la finalul anului circa 150.000 de controale vizând evaziunea fiscală şi munca nedeclarată, "la negru", în cadrul campaniei anunţate săptămâna trecută de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat pentru Profit.ro noul preşedinte ANAF, Mirela Călugăreanu. Numărul de controale este extrem de mare, iar efectivele de angajaţi ANAF care vor fi implicaţi în aceste verificări, ce vor fi derulate şi în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, vor fi semnificative. "Fiscul va fi în stradă", spune preşedintele ANAF. Campania de controale ANAF a început.
Controalele vor fi de scurtă durată, 1-3 zile, şi vor avea şi un accent important pe prevenţie.
"Va fi Fiscul în stradă. Începem acţiunile de combatere, iar aceste verificări vizează un număr semnificativ de contribuabili. Vom controla şi evaziunea, dar şi munca nedeclarată, împreună cu cei de la ITM. Vom merge pe verificări punctuale, de 1-3 zile, nu de durată. Facem analiză de risc, verificări inopinate şi prevenţie, în vederea corectării declaraţiilor. În 1-3 zile vedem ce a greşit şi poate veni să îşi corecteze declaraţia şi să plătească. Vom face 150.000 de verificări până la finalul anului", a declarat pentru Profit.ro preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu.
Teodorovici a anunţat săptămâna trecută că ANAF, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi alte structuri ale statului vor declanşa în august o campanie de controale vizând evaziunea şi munca "la negru".
Inspectorii Antifraudă şli inspectorii ITM au început controale în zona Bucureşti-Ilfov, efectivele Antifraudă locale fiind suplimentate cu oameni aduşi din teritoriu.
Ulterior, pe parcursul lunii august, controalele vor fi extinse la nivel naţional.
Controalele vizează în principal domeniile alimentaţie publică, comunicaţii, construcţii, transport şi comerţ, cu risc mai ridicat în analizele derulate de ANAF, dar nu vor fi limitate la acestea.
Mirela Călugăreanu a preluat conducerea ANAF la începutul lunii iunie.
Sursa: www.profit.ro