Căutări disperate au loc pe râul Prut după ce un bărbat de 38 de ani din judeţul Botoşani a dispărut fără urmă.
Acesta se afla la pescuit împreună un prieten, care a mers în maşină să se odihnească. Şi, după câteva ore, nu şi-a mai găsit amicul. Vreme de două zile, pompierii şi scafandrii au periat zona. Din păcate, fără rezultat deocamdată.
Cei doi bărbaţi au mers la pescuit sâmbătă dimineaţa. Răpus de oboseală, unul dintre ei s-a retras în maşina pentru a se odihni. Când s-a trezit a observat că prietenul lui de 38 de ani a dispărut, aşa că a dat imediat alarma.
„Nu l-a văzut, că dormea. Când s-o trezit, pe la trei, a zis că nu l-a mai văzut pe saltea şi atunci a început să-l strige, să-l caute”, spune un apropiat.
La faţa locului au ajuns 14 pompieri cu bărci, scafandri şi o ambulanţă SMURD.
SORIN CIOBANU, şef SVSU Păltiniş: “Au stat toată noaptea aici la peste. Colegul lui spune că până pe la ora 22 au băut ceva, iar după aia i-ar fi zis să meargă în maşină şi să doarmă cu el, dar el avea o pernă de aer şi stătea pe ea.”
Salvatorilor li s-au alăturat reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună Horodiştea - acolo unde s-a petrecut tragedia.
“L-o dus curenţii la vale, e normal să fie la vale dacă nu e aici, că este un prag adânc acolo şi de acolo pornesc curenţii. Dacă l-o prins pe canal îl duce la vale”, explică un localnic.
În timpul operaţiunii, militarii au descoperit trupul unui alt bărbat plutind pe raul Prut. În urma investigaţiilor, poliţiştii au aflat că ar putea fi vorba despre un cetăţean din Republica Moldova dat dispărut. Scafandrii şi pompierii vor continua căutările până când îl vor găsi pe pescarul de 38 de ani.
Sursa:www.stirileprotv.ro