Anunţ oficial de la Guvern. Mii de români vor scăpa de datorii. Este vorba despre un anunţ de ultimă oră al autorităţilor. În plină campanie electorală, Executivul PSD-ALDE a decis să facă o mutare de milioane de euro.

 

Ministerul Finanţelor Publice face o mutare şoc înaintea alegerilor europarlamentare şi a referendumului pe justiţie. Reprezentanţii Guvernului vor să repare inechităţile din ultimii ani referitoare la deciziile de impunere trimise contribuabililor prin care aceştia sunt obligaţi la plata CASS, deşi veniturile lor au fost mai mici decât salariul minim pe economie.

 

„Din dispoziţia doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, Ministerul Finanţelor Publice a iniţiat un proiect de OUG, care este în curs de finalizare, şi care vizează trei măsuri legislative, de importanţă majoră atât pentru cetăţeni, cât şi pentru mediul economic. După finalizarea proiectului de act normativ, MFP îl va publica pe site-ul propriu spre consultare publică”, a informat MFP.

 

Prima dintre măsuri vizează liminarea inechităţilor rezultate din aplicarea prevederilor legale în urma cărora persoanele fizice sunt obligate la plata unei contribuţii de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, cu toate că veniturile realizate se situează sub acest nivel.

 

Se propune reglementarea expresă a anulării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele fizice pentru care baza lunară sau, după caz, baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară, respectiv decât valoarea a douăsprezece salarii de bază minime brute pe ţară, aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017.

 

Mai mult, se vrea ca pentru aceeaşi perioadă, organul fiscal să nu mai emită astfel de decizii de impunere, în condiţiile în care acestea nu au fost emise încă. În ultimii patru ani, salariul minim brut pe ţară a avut, conform Ministerului Muncii, următoarele valori:

 

2015: 975 de lei între ianuarie şi iunie şi 1.050 de lei între iulie şi decembrie;

2016: 1.050 de lei între ianuarie şi aprilie şi 1.250 de lei între mai şi decembrie;

2017: 1.250 de lei în ianuarie şi 1.450 de lei în perioada februarie – decembrie;

2018: 1.900 de lei.

 

„Ştiu că mulţi cetăţeni au primit de la Fisc decizii de impunere pentru perioada 2014-2017 privind plata contribuţiilor sociale. Având în vedere că de la 1 ianuarie 2018 persoanele fizice care obţin venituri anuale sub nivelul a 12 salarii minime brute pe economie nu datorează contribuţii de asigurări sociale de sănătate decât opţional, solicit Ministerului Finanţelor Publice să vină de urgenţă cu o soluţie care să extindă această facilitate şi pentru perioada 2014-2017. Ca prim-ministru, sunt preocupată de protejarea veniturilor populaţiei şi eliminarea unor nedreptăţi. Nu este normal ca oamenii să fie împovăraţi cu obligaţii fiscale injuste în raport cu nivelul veniturilor încasate, iar cetăţenii care au primit decizii de impunere trebuie să ştie că vor beneficia şi ei de aceste criterii”, a declarat miercuri Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei Guvernului.

 

 

 

Sursa: www.capital.ro