Prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, la Limba şi literatura română, va fi susţinută luni, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Pe 28 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, pe 30 iunie - proba la alegere a profilului şi specializării. Pe 5 iulie vor fi afişate rezultatele până la ora 16,00 şi depuse contestaţiile între orele 16,00 - 20,00. Între 6 şi 9 iulie vor fi rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.
Absolvenţii de liceu de la profilul real care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română la examenul de Bacalaureat, au avut de scris un eseu în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ aparţinând lui Ioan Slavici sau lui Liviu Rebreanu, dar şi de redactat un text argumentativ despre rolul comunicării în reuşita unui proiect de echipă. Absolvenţii de la profilul uman au avut de scris un eseu în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda, dar şi de redactat un text argumentativ despre utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică.
La proba scrisă la Limba şi literatura română, profilul real, elevii au avut primit un fragment din poezia „Alt cântec” de Adrian Maniu, având de răspuns la nouă întrebări referitoare la elemente ale textului, precum rolul cratimei, elemente care conturează dimensiunea temporală a imaginarului poetic, precizarea a două motive literare, prezentarea semnificaţiei a două figuri de stil sau ilustrarea a două trăsături ale genului liric.
La al doilea subiect, candidaţii au avut de redactat un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre rolul comunicării în reuşita unui proiect de echipă.
La al treilea subiect, elevii au avut de scris un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text aparţinând lui Ioan Slavici sau lui Liviu Rebreanu.
La proba scrisă la Limba şi literatura română, profilul uman, elevii au primit o poezie de Ion Voinea, având de răspuns la nouă întrebări referitoare la elemente ale textului.
La al doilea subiect, candidaţii au avut de redactat un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică.
La al treilea subiect, elevii au avut de scris un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda.