Casele de marcat cu jurnal electronic vor face obiectul unor controale riguroase, după ce până acum inspectorii Antifraudă nu au aplicat,  nicio sancţiune la verificarea dotării cu acest tip de aparat fiscal. Noile controale, derulate de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, încep astăzi. Ministerul Finanţelor avertizează că pe piaţă nu mai sunt probleme la cumpărarea noilor case de marcat, astfel că termenele de intrare în legalitate pe care le vor stabili inspectorii ANAF, potrivit Legii prevenirii, vor fi scurte. De asemenea, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de intrare în legalitate inspectorii vor relua controlul şi vor aplica amenzile prevăzute de lege.

 

Lipsa sancţiunilor la controalele din trecut a fost cerută chiar de Ministerului Finanţelor, în contextul în care autoritatatile cunoşteau că firmele aveau dificultăţi majore să-şi procure noile case de marcat, din cauza ofertei destul de reduse a distribuitorilor. Între timp situaţia s-a schimbat.

 

Firmele au instalat deja aproape 310.000 de case de marcat cu jurnal electronic, în timp ce alte aproape 80.000 au fost cumpărate de firme şi sunt în curs de instalare. Numărul total de aparate fiscale care ar trebui instalate se ridică la 700.000-750.000. Pe stocul firmelor de distribuţie sunt în prezent circa 100.000 de noi case de marcat care îşi aşteaptă cumpărătorii, iar în ultimele luni autorităţile au constatat o reducere a interesului firmelor, ceea ce le-a şi determinat să înceapă acum controale mai riguroase.

 

"Acţiunea de control tematic dispusă de Ministerul Finanţelor Publice este determinată de faptul că cererea de achiziţionare de aparate de marcat cu jurnal electronic a înregistrat un declin accentuat în perioada decembrie-februarie, vânzările diminuându-se drastic. În februarie, comparativ cu luna ianuarie, ritmul de atribuire a seriilor fiscale  a scăzut cu circa 30%, iar cel de instalare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic a scăzut cu circa 11%. La nivelul majorităţii distribuitorilor autorizaţi şi a unităţilor acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi şi nu mai sunt semnalate dificultăţi legate de lipsa capacităţii de instalare a unităţilor de service", potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Finanţelor.

 

Potrivit ministerului, solicitările de instalare şi punere în funcţiune a noilor aparate de marcat, au scăzut chiar şi în cazul aparatelor achiziţionate deja, sau pentru care au fost achitate avansuri, fiind semnalate numeroase situaţii în care aparatele sunt lăsate de utilizatori în custodie în depozitele distribuitorilor.

 

Până în prezent, ICI Bucureşti a emis avize tehnice favorabile, iar Ministerul Finanţelor a emis autorizaţii de distribuţie, pentru toate tipurile de aparate de marcat, inclusiv pentru cele destinate activităţilor economice în care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerţ cu carburanţi (87 modele existente pe piaţă).

 

"Termenele de intrare în legalitate pe care le vor stabili inspectorii ANAF, potrivit Legii prevenirii, vor fi scurte având în vedere faptul că pe piaţă există toate modelele de aparate de marcat necesare utilizatorilor, iar în ceea ce priveşte capacitatea de eliberare a seriilor fiscale de către ANAF şi instalarea de către unităţile de service nu au mai fost semnalate dificultăţi sau întârzieri. De asemenea, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de intrare în legalitate se va relua controlul şi se vor aplică amenzile prevăzute de lege", avertizează Ministerul Finanţelor.

 

Sursa: www.profit.ro