Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat joi că declanşează procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA El a a declarat după prezentarea raportului privind activitatea managerială de la DNA, că DNA trebuie să continue să funcţioneze legal, nu se identifică cu cel care o conduce. Toader a precizat că raportul este elaborat pe fondul dezbaterilor care au divizat opinia publică în ultimul an. El a afirmat că a reţinut o situaţie fără precedent a raporturilor dintre autorităţile publice, fiind înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios consitutional, a acuzat implicarea lui Kovesi în dosare şi stilul autoritar al acesteia.
"Am reţinut comportamentul excesiv de autoritar. În realizarea angajamentului, am solicitat in iulie 2017 realizarea unui control la DNA de catre Inspecţia Judiciară. În cuprinsul raportului de control se consemnează .o serie de dificultăţi întâmpinate de inspectori, inclusiv abateri disciplinare pentru împiedicarea verificărilor de către procurorul şef al DNA" a mai spus Toader.
El a mai acuzat-o pe Kovesi de immplicare în anchetele altor procurori şi de comportament excesiv de autoritar.
"Trecerea timpului nu a dus la o îndreptare a acestui tip de comportament, ci la o acutizare a problemei, asa cum relevă ieşirile în spaţiul public", a consemnat ministrul.
El a invocat şi prioritizarea soluţionării dosarelor cu impact mediatic.
Toader s-a referit şi la critica dură a şefei DNA asupra unor proiecte, acuzand politicieni si oameni de afaceri că lovesc în curăţarea uneia dintre cele mai corupte ţări.
Încercarea de a obţine condamnări cu orice preţ, în condiţiile în care s-a afirmat că trebuie sa venim cu dosare importante, să ajungem la.persoane de rang înalt, aceasta incercare este absolut contrară.oricărui stat de drept, a mai spus ministrul.
Refuzul procurorului şef al DNA de a se prezenta la Comisia privind alegerile prezidenţiale din 2009, menţionat de Tudorel Toader.
Curtea a statuat că prin acest refuz este încălcată autoritatea Parlamentului şi este împiedicată desfăşurarea activităţii sale, a consemnat ministrul.
"Au existat trei sesizări privind conflicte juridice de natură constituţională, iar în două Curtea a constatat existenţa unei încălcări a Constituţiei de către DNA, prin conducerea acesteia", a declarat ministrul.
" În primul rând, am reţinut o situaţie fără precedent în cadrul raporturilor dintre autorităţile publice. Într-un singur an, în 2017, au fost înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, în cadrul cărora DNA, prin conducerea acesteia, a fost chemată în faţa instanţei de contencions constituţional. În două dintre acestea a sancţionat comportamentul neconstituţional din partea procurorului şef al DNA. Am arătat prin raportul de analiză a activităţii procurorului şef al DNA că în sine constatarea unui singur astfel de conflict nu are aptitudinea de a revoca. Asta spuneam în martie 2017. Conduitele izolate pot fi corectate", a adăugat Toader.
Cu aproximativ o oră înaininte de declaraţia de presă a ministrului, în faţa sediului Minsiterul Justiţiei s-au adunat câteva zeci de persoane care scandează lozinci împotriva şefei DNA şi a preşedintelui Klaus Iohannis, au pancarte cu mesaje anti-DNA şi pancarte cu cucuvele şi care cer ca Laura Codruţa Kovesi să plece de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acelaşi grup a protestat şi cu o zi în urmă în faţa Palatului Cotroceni. Manifestanţii au portocale, dar şi panouri cu mesaje precum "Prea multă KLEMMenţă, Prea multă TiKoveşie, Demnitate, Toadere!".
De asemenea, în faţa Parlamentului, vizavi de minister, s-au strâns şi câţiva protestatari #rezist, care strigă "Justiţie, nu corupţie".
La rândul său, procurorul general Augustin Lazăr a afirmat că activitatea DNA este una eficientă şi că nu există niciun fel de motiv întemeiat de revocare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, care lucrează în mod clar în cadrul legii, iar "inculpaţii cu resurse îşi încearcă ultima şansă”.