Clădirea Tribunalului Bucureşti este evacuată, în aceste momente, după ce un bărbat a sunat, la 112, pentru a anunţa că în clădire se află un dispozitiv exploziv.
Potrivit unui comunicat, Poliţia Capitalei a fost sesizată, marţi, la ora 11:25, de către un bărbat despre faptul că, la Tribunalul Bucureşti, se află un dispozitiv exploziv.
Circulaţia rutieră pe sensul Mircea Vodă către Piaţa Unirii a fost restricţionată.
La faţa locului s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul IGPR, iar în acest moment clădirea este evacuată, precizează sursa citată.
La sfârşitul lunii iunie, un bărbat a anunţat la 112 că în clădirea Curţii de Apel din Bucureşti se află un dispozitiv exploziv.
Ulterior, după evacuarea clădirii, Poliţia Capitalei a anunţat că a fost vorba despre o alarmă falsă.
Sursa: www.stirileprotv.ro