Pensia anticipată parţială poate fi acordată celor care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au îndeplinit anumite condiţii de vârstă, după cum scrie în Legea pensiilor.
Astfel că, cel care se pensionează anticipat în acest fel, odată ce va îndeplini condiţiile de la pensionarea pentru limita de vârstă, va trece automat la acest tip de pensie.
Pensie anticipată parţială 2018. Condiţiile pentru a obţine anul acesta pensia anticipată parţială şi actele necesare
– să fi realizat stagiul complet de cotizare, care este de 35 de ani sau chiar să-l fi depăşit cu până la opt ani;
– se poate cere pensia cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, care este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei.