În timp ce medicii români pleacă peste hotare, atraşi de salarii şi condiţii de lucru mai bune, ţara noastră îşi deschide porţile doctorilor din străinătate.
Statul român le va recunoaşte diplomele de studii şi certificatele de specialitate, fără ca ei să mai fie nevoiţi să îşi echivaleze studiile la noi în ţară.
Până acum, spre exemplu doctorii din Republica Moldova care doreau să muncească în spitalele noastre erau nevoiţi să treacă prin proceduri stufoase dar şi să dea examene ca să îşi echivaleze studiile. Procedurile au fost însă simplificate, iar un medic străin care vrea să lucreze în România trebuie să depună o solicitare, care va fi analizată de o comisie a Ministerului sănătăţii.
Atenţie însă, există şi o condiţie: stagiile de practică ale medicilor străini trebuie să fi fost făcute în aceleaşi condiţii cu cele din ţara noastră.
Medicii străini, încurajaţi să vină să lucreze în România. Procedurile, simplificate
11 noiembrie 2017
(453 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Senatul a adoptat tacit un proiect prin care condamnaţii penal nu pot fi aleşi în funcţii publice
(17 septembrie 2019)
54 vizualizări
Angajaţii pot fi concediaţi printr-un simplu e-mail
(27 octombrie 2016)
526 vizualizări
Ministrul Educaţiei: Decizia CC privind ora de religie va produce efecte din septembrie 2015
(27 ianuarie 2015)
237 vizualizări
Ministerul Sănătăţii: 16 cazuri de îmbolnăviri cu West Nile, din care şase decese
(1 septembrie 2017)
778 vizualizări
Indemnizaţiile veteranilor de război vor fi majorate cu 75%
(29 aprilie 2015)
315 vizualizări
O nouă metodă prin care pot fi concediaţi angajaţii din România
(17 aprilie 2017)
520 vizualizări
Bănicioiu: 80 - 90 dintre victimele incendiului de la Colectiv, în stare critică sau gravă
(1 noiembrie 2015)
961 vizualizări
Atac cibernetic semnalat la numărul unic 1911: Un spital din judeţul Alba nu mai are acces la date din sistemul informatic
(9 mai 2019)
99 vizualizări
Romsilva scoate la vânzare 83.000 de brazi şi molizi pentru Crăciun
(26 noiembrie 2017)
626 vizualizări
CUTREMUR de 4,8 grade, cu puţin timp în urmă, în zona seismică Vrancea
(2 iunie 2020)
299 vizualizări
Percheziţii în Ilfov, la persoane suspectate de înşelăciune şi fals informatic
(30 octombrie 2018)
83 vizualizări
Toate locurile de joacă din Constanţa vor fi demolate
(26 septembrie 2017)
565 vizualizări
Ministerul Educaţiei: Analizele medicale la înscrierea în noul an şcolar NU sunt necesare
(2 septembrie 2015)
827 vizualizări
Protest al angajaţilor agenţiilor pentru protecţia mediului în Bucureşti şi în ţară, nemulţumiţi de discriminările salariale
(27 aprilie 2017)
60 vizualizări
A murit copilul anesteziat la dentist ! Istoricul şocant al cazului
(12 februarie 2020)
533 vizualizări
Lege în vigoare: Beneficiarii care refuză un job pierd ajutorul social.
(24 octombrie 2018)
116 vizualizări
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi-a făcut public salariul
(4 august 2016)
72 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























