Printre turiştii daţi dispăruţi în urma avalanşei din Alpii italieni se numără şi români, potrivit agenţiei de presă ANSA. Bilanţul provizoriu al victimelor în urma prăbuirii unei bucăţi din gheţarul imens de pe Marmolada este de 6 morţi, 9 răniţi şi 20 de dispăruţi.
Cel puţin şase persoane au murit duminică după ce un gheţar s-a prăbuşit în munţii Dolomiţi din nordul Italiei, a anunţat preşedintele provinciei Trentino, Maurizio Fugatti.
Operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori ar urma să se reia luni după prăbuşirea gheţarului Marmolada în Munţii Dolomiţi, cel mai mare din Alpii italieni, care a provocat moartea a şase persoane şi a rănit opt. Printre cei dispăruţi sunt şi români, relatează ANSA.
Au fost identificate patru dintre cele şase victime: trei italieni şi un ceh. Mai trebuie identificaţi un bărbat şi o femeie. Printre cei dispăruţi se află italieni, germani, cehi şi români.
Mai multe elicoptere au fost trimise imediat pentru a participa la operaţiunile de salvare şi pentru a monitoriza evoluţia situaţiei, însă căutările au fost suspendate la căderea nopţii înainte de a fi reluate luni dimineaţă.
Prăbuşirea a avut loc a doua zi după ce s-a înregistrat un record de temperatură în vârful gheţarului de 10 grade Celsius.
"Prăbuşirea de pe vârful Marmolada este consecinţa condiţiilor meteorologice actuale, adică un episod de căldură timpurie care coincide cu problema încălzirii globale", a explicat pentru AFP profesorul Massimo Frezzotti, de la departamentul de ştiinţe al Universităţii Roma 3.
"Din ceea ce se vede în filmare, prăbuşirea a fost semnificativă. Putem observa că există o cantitate mare de apă deoarece topirea s-a accelerat în Alpi. Am avut o iarnă extrem de aridă, cu un deficit de precipitaţii de 40 până la 50%. Condiţiile actuale ale gheţarilor corespund cu cele de la mijlocul lunii august, nu la începutul lunii iulie",a spus cercetătorul.
Gheţarul s-a prăbuşit în apropierea localităţii Punta Rocca, de-a lungul traseului parcurs în mod normal pentru a ajunge la vârf.
Gheţarul Marmolada, supranumit "regina Dolomiţilor", este cel mai mare gheţar din acest lanţ muntos din nordul Italiei, care face parte din Alpi. Situat în Trentino, de aici izvorăşte râul Avisio şi se vede Lacul Fedaia.
Români, printre turiştii daţi dispăruţi în urma avalanşei din Alpi
4 iulie 2022
- citeşte totul despre:
- ghetar,
- prabusire,
- italia,
- alpii italieni,
- romani disparuti
(105 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Amendă de 1.500 de lei pentru toţi românii de la bloc. Greşeala de neiertat care îi costă scump
(1 martie 2021)
70 vizualizări
VIDEO Schior fugărit de urs pe o pârtie de pe Valea Prahovei!
(24 ianuarie 2021)
354 vizualizări
Datorii guvernamentale în UE. Pe loc se află România
(23 octombrie 2014)
76 vizualizări
Ziua Naţională a Ambulanţei din România
(28 iulie 2017)
140 vizualizări
Cum va arăta sticker-ul care stabileşte taxa auto pe care o vor plăti şoferii
(5 aprilie 2017)
321 vizualizări
Institutul Cantacuzino ar putea produce, din nou, în 3 ani, vaccinuri
(24 iulie 2017)
544 vizualizări
Legea, iniţiată de PSD şi admisă de CCR, prin care închisoarea pentru evaziune fiscală este evitată la achitarea prejudiciului - promulgată de preşedinte
(31 martie 2021)
82 vizualizări
Cel mai grav accident produs pe o autostradă din România: Patru oameni au decedat, 56 au fost răniţi
(6 noiembrie 2016)
474 vizualizări
Structura noului an şcolar se modifică!
(29 iunie 2016)
444 vizualizări
Pilotul care a murit în accidentul aviatic de la Strejnicu şi-ar fi filmat singur moartea. Ce spun martorii catastrofei
(28 martie 2022)
642 vizualizări
Ministrul Muncii, despre simplificarea procedurii de adopţii
(10 aprilie 2018)
68 vizualizări
Vama Nădlac II a fost închisă
(16 august 2016)
90 vizualizări
Cine este Prinţul Nicolae, exclus din Linia de Succesiune la Coroana României
(11 august 2015)
782 vizualizări
Schimbări în calendarul şcolar
(22 iulie 2013 - Cristina IANCU)
101 vizualizări
El este românul de 20 de ani care a ajuns cel mai tânăr MILIONAR din Silicon Valley
(26 mai 2019)
154 vizualizări
Cîmpeanu: Vacanţa de primăvară va fi în perioada 2 aprilie-4 mai. Anul şcolar se va încheia în 25 iunie
(25 martie 2021)
239 vizualizări
Poliţiştii din Buşteni au prins în doar trei zile şapte şoferi sub influenţa drogurilor
(17 august 2021)
56 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























