Mai multe recipiente cu materiale slab-radioactive au fost furate dintr-un depozit din judeţul Arad, au anunţat, duminică reprezentanţii Prefecturii. În urma cercetărilor efectuate, doi bărbaţi au fost reţinuţi, după ce ar fi vrut să vândă vasele la fier vechi
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Judeţului Arad, emis duminică, s-a sesizat dispariţia, încă de sâmbătă, a trei recipiente conţinând o substanţă ce avea în compoziţie uraniu sărăcit (slab-radioactiv) şi a unui număr de şase colimatorii conţinând, de asemenea, uraniu sărăcit”. Acestea lipseau dintr-un depozit al unei societăţi comerciale din localitatea Vladimirescu.
Aceste substanţe sunt folosite ca sursă pentru radiografii la sudurile efectuate la ţevile de gaz pentru a se asigura că acestea au reuşit şi nu prezintă pericol pentru populaţie, asigură autorităţile.
Conform unor informaţii, firma, care nu ar fi avut asigurată pază umană permanentă, se află în insolvenţă, şi ar fi trebuit să predea toate substanţele pe care le deţinea.
O echipă de primă evaluare CBRN (chimică-bacteorologică-radiologică-nucleară) a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” a Judeţului Arad a efectuat măsurători la depozitul de unde au dispărut materialele şi în vecinătatea acestuia, însă nu au constatat depăşiri ale valorilor radiaţiei naturale.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost solicitat de către reprezentanţi ai Gărzii de Mediu pentru efectuarea unor măsurători cu autospeciala de cercetare chimică-biologică-radiologică şi nucleară în zona comunei Vladimirescu. Ca urmare a măsurătorilor făcute în mediul ambiental nu s-au constatat depăşiri ale valorilor normale în mediu", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a fost sesizat prin numărul unic de urgenţă 112 de dispariţia bunurilor, iar în urma verificărilor efectuate au fost identificaţi doi bărbaţi de 45, respectiv 56 de ani, suspecţi de aceste furturi.
Conform unor informaţii din rândul anchetatorilor, hoţii au furat materialele slab-radioactive pentru recipientele metalice, pe care au vrut să le vândă la fier vechi.
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi de poliţişti şi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad cu propunere de arestare preventivă.
Materiele recuperate au fost predate unui depozit radioactiv al unei societăţi comeciale din municipiul Arad.
Recipiente cu uraniu slab-radioactiv, furate de la o firmă din judeţul Arad pentru a fi vândute la fier vechi
3 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- uraniu,
- recipiente,
- arad,
- hoti,
- fie vechi
(423 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Sindicaliştii din educaţie ameninţă cu un marş de protest cu 15.000 de persoane, în 1 iunie
(18 mai 2016)
117 vizualizări
Când începe ANUL ŞCOLAR 2015-2016. Structura noului an şcolar
(6 septembrie 2015)
434 vizualizări
Programul Rabla pentru electrocasnice începe în 14 mai. Care sunt condiţiile şi ce produse intră în program
(7 mai 2021)
70 vizualizări
Criminalul care şi-a TRANŞAT iubita bogată a fost prins la Mamaia: A recunoscut că a UCIS-O pe tânăra de 30 de ani
(29 iunie 2019)
494 vizualizări
Se interzic maşinile diesel şi în România! Primul oraş care are de gând aşa ceva
(24 martie 2021)
174 vizualizări
Teste de colesterol, pentru tiroidă la copii şi tineri, investigaţii privind fierul, analize privind ficatul şi densitatea osoasă, recomandate de medicii de familie
(4 martie 2017)
417 vizualizări
Valeriu Gheorghiţă: Mi-e teamă că suntem deja în situaţia Italiei de la începutul pandemiei. Spitalele şi unităţile de primiri urgenţe sunt asaltate şi copleşite de pacienţi cu Covid. Este o situaţie extrem de complicată.
(7 octombrie 2021)
194 vizualizări
5.343 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(28 octombrie 2020)
230 vizualizări
Tarom reia zborurile pe Aeroportul internaţional din Bruxelles
(4 aprilie 2016)
111 vizualizări
Proiect în PREMIERĂ în România pentru tratarea fricii de avion - "Sunt aerofob, dar mă tratez"
(28 august 2015)
120 vizualizări
Crescătorii de păsări din România solicită eliminarea taxelor de raft pentru producători în perioadele de criză
(26 august 2015)
66 vizualizări
România mai săracă! A murit Regele Mihai,ultimul şef de stat din timpul celui de-al doilea război mondial
(5 decembrie 2017)
690 vizualizări
Petiţie online pentru respectarea drepturilor medicilor care efectuează gărzi
(24 iulie 2016)
532 vizualizări
9.799 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(11 noiembrie 2020)
107 vizualizări
Adrian Năstase a ajuns la Cornu
(22 august 2014 - Răzvan BUNEA)
519 vizualizări
Cei trei suspecţi, două surori şi un bărbat, din cazul fetei ucise şi incendiate, au fost arestaţi !
(18 noiembrie 2020)
297 vizualizări
Tradiţii şi superstiţii de Înălţarea Sfintei Cruci
(14 septembrie 2013)
4695 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























