Sicriul cu trupul neînsufleţit al alpinistei Dor Geta Popescu, moartă în avalanşa din Munţii Retezat, va fi adus, luni seară, la Râşnov şi depus la capela Bisericii ”Sfântul Nicolae” din oraş, iar înmormântarea va avea loc miercuri. Trupul colegului său, Erik Gulacsi, va fi incinerat la crematoriul din Cluj.
Autorităţile locale din Râşnov iau în calcul ca miercuri, când urmează să fie înmormântată fata de 13 ani, să fie declarată zi de doliu în oraş. De asemenea, consilierii locali vor propune în următoare şedinţă acordarea titlului de Cetăţean de Onoare postmortem tinerei alpiniste.
Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, Ovidiu Popescu, aflat alături de fiica sa pe munte în momentul producerii avalanşei a fost externat luni, la cerere, din Spitalul Municipal Hunedoara.
Sora Getei Popescu, Crina Coco Popescu, şi ea alpinistă, a venit în ţară din Italia şi a mers la mama ei, stabilită la Cluj în urmă cu trei ani, după ce a divorţat de Ovidiu Popescu. Cele două vor veni, luni seară, la Râşnov.
Dor Geta Popescu avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european. Ea a obţinut primul record la vârsta de 10 ani, în august 2013, devenind cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri). Până atunci, recordul era de 12 ani şi 6 luni şi era stabilit de sora ei, în anul 2007. Un an mai târziu, în august 2014, Geta Popescu a reuşit să cucerească Vârful Damavand (5.671 de metri) din Iran, cel mai înalt vulcan al Asiei. Şi în acest caz, Geta a depăşit recordul surorii sale, stabilit în iulie 2008. În decembrie 2015, Dor Geta Popescu a reuşit să devină cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Ojos del Salado (6.893de metri) la doar 12 ani, depăşind din nou recordul surorii ei din 2008. În luna februarie a anului 2016, copila a obţinut un alt record mondial de vârstă când a urcat pe Aconcagua (6.960 de metri), cel mai înalt vârf din America de Sus. A depăşit astfel un record deţinut încă din 2002 de o sportivă din America.
Dor Geta Popescu era legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, era campioană naţională la escaladă şi membră a Lotului Naţional de Escaladă – copii, din anul 2011. Deţinea titlul de Căţărătorul Anului în 2013, titlu acordat de Federaţia Naţională de Escaladă. A mai fost desemnată cel mai bun alpinist de altudine al anului 2015 şi din nou în 2016.
Trupul colegului său de club, Erik Gulacsi, mort şi el în avalanşa din Munţii Retezat, a fost luat luni de către familie de la morga spitalului din Deva şi transportat la Cluj, unde va fi incinerat. Această decizie a fost luată de familia băiatului.
Erik Gulacsi avea 12 ani şi era un alpinist profesionist. Era coleg cu Dor Geta Popescu la Clubul Montan Altitudine din Râşnov. Practica alpinismul de la vârsta de opt ani. A reuşit să escaledeze cele mai înalte vârfuri din România. Erik a reuşit să ajungă în august 2016 pe vârful Elbrus la 5.642 de metri altitudine, devenind cel mai tânăr băiat din Europa care a reuşit acest lucru. În ianuarie 2017 a stabilit un nou record european de vârstă cânbd a atins vârful Aconcagua, 6962 metri, la doar 12 ani. Era elev la Şcoala Generală nr 2 din Braşov.
Avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat a surprins şapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite. În avalanşă, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi adolescenţi alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene, şi-au pierdut viaţa.
Din grupul de şapte persoane mai făceau parte Ovidiu Popescu, tatăl şi sora mai mare a lui Erik Gulacsi, precum şi două femei care nu erau rude, ci doar persoane pasionate de munte.
Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală care au făcut autopsia în cazul celor doi copii au spus că aceştia au murit la scurt timp de la producerea avalanşei, din cauza politraumatismelor cranio-cerebrale "deosebit de grave". Aceştia nu s-au putut pronunţa cu privire la existenţa echipamentului de protecţie avut în momentul producerii catastrofei.
Duminică seară, jandarmii montani şi salvamontiştii au reuşit să coboare de pe munte trupurile celor doi copii morţi în avalanşa din Munţii Retezat, după o acţiune care s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu un strat considerabil de zăpadă afânată, dar şi din pricina vremii neprielnice.
Poliţiştii hunedoreni au deschis dosar pentru ucidere din culpă în cazul accidentului montan de sâmbătă după-amiază, când şi-au pierdut viaţa cei doi copii alpinişti.
La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Braşov au spus că aşteaptă rezultatele anchetei penale în cazul tragediei din Masivul Retezat şi vor face verificări în funcţie de concluziile acesteia.