Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost lovit de maşina condusă de un poliţist de la “Serviciul Rutier”, pe DN 39, în apropierea staţiunii Eforie Nord.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22.00, iar pietonul traversa prin loc nepermis. Victima a fost aruncată câţiva metri şi a decedat înainte de sosirea echipajelor de salvare.

 

Poliţistul se afla în timpul liber. Tocmai ieşise din tură şi circula cu maşina personală.

 

El a fost cel care a sunat la 112.

 

Colegii poliţistului au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările.

 

Poliţistul nu consumase alcool.

 

 

Sursa:www.ziarulincomod.ro