Un incendiu puternic s-a produs, sâmbătă dimineaţă, la Clubul Bamboo din Capitală, 12 persoane fiind transportate la spital. În urma incendiului clubul s-a prăbuşit.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat pentru News.ro că 12 persoane au fost duse la spital, cu intoxicaţie cu fum şi cu hipotermie. Zece dintre ele au fost transportate la Spitalul Floreasca, iar două la Spitalul Pantelimon.
Conform sursei citate, în urma incendiului clubul s-a părbuşit în totalitate.
La momentul la care au ajuns pompierii, toate persoanele din club fuseseră evacuate, a mai spus Daniel Vasile.
În acest moment, la faţa locului sunt peste 24 de autospeciale de stingere, 27 de echipaje medicale SMURD, patru autospeciale pentru victime multiple, maşini de descarcerare şi un spital mobil.
Alimentarea cu energie electrică, oprită în zona Lacul Tei; realimentarea, estimată în jurul orei 7:30
Alimentarea cu energie electrică în zona Lacul Tei-Colentina, din sectorul 2 al Capitalei, a fost oprită sâmbătă dimineaţa, în urma incendiului de la Clubul Bamboo, realimentarea fiind estimată în jurul orei 7:30.
Potrivit reprezentanţilor companiei E-Distribuţie Muntenia, sunt afectaţi, printre alţii, consumatorii din zonele Şoseaua Colentina, Str Doamna Ghica, Strada Teofil, Str Bujorul Alb, Str Comarnic, Str Gheorghe Ţiţeica, Str Grigore Moisil, Strada Plumbuita şi străzile adiacente etc.
Clubul Bamboo din Capitală a ars în totalitate, iar clădirea este prăbuşită în cea mai mare proporţie, a anunţat, sâmbătă dimineaţă, Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Pompierii au activat Planul Roşu de intervenţie.
Incendiu în clubul Bamboo din Capitală. 22 persoane au fost duse la spital
21 ianuarie 2017
(512 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
CFR Călători preia traficul de pasageri RegioTrans
(18 martie 2015)
205 vizualizări
Medicii au confirmat alte şapte decese cauzate de gripă; numărul total al deceselor ajunge la 79
(5 februarie 2019)
172 vizualizări
Elevii intră în vacanţa de Paşte
(22 aprilie 2016)
660 vizualizări
Avertizare COD GALBEN de ninsori
(2 ianuarie 2016)
286 vizualizări
Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara.
(19 iunie 2019)
73 vizualizări
Maşinile înmatriculate pe Anglia, un stres în plus după Brexit: ce a anunţat RAR pentru români
(14 martie 2019)
81 vizualizări
Inca doi ani cu masca pe figura ! Alexandru Rafila: Mă aştept ca epidemia de coronavirus să dureze şi anul viitor !
(11 aprilie 2020)
1640 vizualizări
MEN: Elevii săraci rămân în urma celor mai înstăriţi. Acesul lor la învăţământul secundar, limitat
(29 noiembrie 2014)
77 vizualizări
Ioana Zoica s-a întors acasă!
(24 ianuarie 2014 - Cristina IANCU)
424 vizualizări
Valul de caniculă coboară spre sudul României. Temperaturi de până la 40 de grade. Meteorologii au emis şi o avertizare Cod Portocaliu de furtuni
(27 iulie 2022)
37 vizualizări
Posibilă funcţionare îngreunată a serviciului de emitere rovinietă şi a taxei de pod prin intermediul SMS, astăzi, între 7.00 şi 9.00
(15 iunie 2018)
64 vizualizări
Structura anului şcolar 2017-2018
(5 septembrie 2017)
254 vizualizări
Din 1 martie, 51 de medicamente scumpe pot fi prescrise direct asiguraţilor
(1 martie 2017)
321 vizualizări
Românii vor avea acces mai uşor la medicamente scumpe
(10 iulie 2016)
246 vizualizări
Preşedinţia a lansat platforma online "România Educată", care conţine un chestionar privind obiectivele din învăţământ
(11 iunie 2016)
312 vizualizări
Surse: 40 de pete de sânge, descoperite în „casa ororilor”. O parte aparţin Luizei
(31 august 2019)
102 vizualizări
Premieră în justiţie! O femeie, obligată la daune morale după ce soţul a aflat de pe Facebook că a fost părăsit
(10 martie 2018)
1059 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026










.jpg)




.jpg)









