Peste o mie de oameni trăiesc în condiţii deplorabile într-un cartier nou al oraşului Galaţi, care a fost construit, însă, în judeţul Brăila.
Rezidenţii nu au acces la medic, la o unitate de învăţământ, iar canalizarea poluează pânza freatică.
Autorităţile locale din Galaţi au reuşit să construiască un cartier nou al oraşului într-un alt judeţ, ca parte a unei tentative de a uni oraşul cu Brăila, scrie Adevărul.
Planul cuprindea mai multe investiţii spectaculoase, cum ar fi un stadion de 40.000 de locuri, un pod peste Dunăre, aeroport, hoteluri şi un parc de distracţii.
Proiectul, denumit ”Europolis 2000”, a fost lansat de actualul deputat ALDE Eugen Durbacă, odată cu alegerea sa ca primar al Galaţiului, în 1994.
Noul cartier, care trebuia să aibă 7.500 de locuinţe şi să atragă 30.000 de locuitori, urma să fie construit pe o suprafaţă de 500 de hectare, terenurile urmând să fie concesionate la preţuri modice.
Planul s-a dovedit a fi doar o promisiune electorală, însă, în 2002, primarul PSD Dumitru Nicolae, a reuşit să obţină 1.000 de hectare pe teritoriul judeţului Brăila, pentru un cartier cu finaţare de la Ageţia Naţională pentru Locuinţe, cât şi de la bugetul local.
Lucrările au început în primăvarea anului 2003, în ciuda proceselor deschise de autorităţile brăilene, care susţineau că este încălcată legea organizării administrative a României.
Astfel, toţi cei o mie de locuitori ai noului cartier, denumit iniţial ”Siret”, iar în prezent ”Dimitrie Cantemir” plătesc impozitele la Galaţi, dar au nevoie de autorizaţii de la primăria comunei brăilene Vădei.
În acest cartier nu există nici măcar o grădiniţă, un cabinet medical sau un magazin, cele mai apropiate fiind la 3 kilometri distanţă, în Galaţi.
„Unii ne-ar putea invidia că locuim într-o oază de linişte, lângă pădure şi aproape de Siret şi de Dunăre. Însă nu-i nici o afacere. E mai rău ca la ţară. Vara suntem invadaţi de ţânţari, de furnici, de păianjeni şi de toate gângăniile posibile, iar viaţa fără şcoală, fără medic, fără magazin, fără nicio utilitatea urbană, este foarte stresantă”, a povestit Liviu Popa, unul dintre locuitorii cartierului.
Printre blocurile gălăţene din judeţul Brăila se mai aventurează, uneori, mistreţii, vulpile sau căprioarele.