Probele prelevate de la o lebădă găsită moartă în acvatoriul portului Constanţa arată că aceasta avea gripă aviară, subtipul H5N8, anunţă ANSVSA care a dispus mai multe măsuri, ca recensământul tuturor exploataţiilor din zonă ce deţin păsări domestice şi sălbătice. Totodată, oficialii au anunţat că, în întreaga ţară, au fost înăsprite controalele transporturilor intracomunitare cu păsări vii şi ouă provenite din ţările în care sunt focare ale bolii şi s-a dispus ca păsările din gospodării să fie ţinute închise.
Inspectori Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa au fost anunţaţi, în data de 22 noiembrie, de faptul că a fost găsită o lebădă moartă în acvatoriul portului Constanţa, potrivit unui comunicat transmis luni de ANSVSA .
“A fost găsit un singur cadavru de lebădă care a fost expediat la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţean (LSVSAJ) din Constanţa pentru efectuarea analizelor în regim de urgenţă. De asemenea, a fost inspectat întreg acvatoriul portului Constanţa, nefiind identificate alte cadavre. LSVSAJ Constanţa, în data de 23.11.2016, a eliberat un buletin de analiză cu rezultat pozitiv pentru influenţa aviară, prin identificarea genomului virusului”, se arată în comunicatul ANSVSA.
Pe data de 24 noiembrie, probe din cadavrul lebedei au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătatea animală din Bucureşti pentru a se confirmat prezenţa virusului, iar în urma emiterii buletinului de analiză a fost confirmată prezenţa virusului gripei aviare, subtipul H5N8.
Conform planului de măsuri şi legislaţiei sanitare veterinare în vigoare au fost stabilite două zone de restricţii sanitare veterinare, în jurul locului în care a fost identificată lebăda sălbatică, respectiv o zonă de protecţie cu o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere cu o rază de 10 kilometri, care include o include pe prima.
“Începând cu data de 25.11.2016, conform Planului de Măsuri s-a efectuat instruirea medicilor veterinari concesionari din cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor care se află în zona de protecţie şi supraveghere (Constanţa, Năvodari, Cumpăna şi Agigea) şi a efectuat recensământul tuturor exploataţiilor din zonele anterior menţionate. Facem precizarea că la nivelul acestor zone de restricţie sanitară veterinară nu există nici o exploataţie comercială de păsări, doar gospodării ale populaţiei”, conform comunicatului.
Astfel, la nivelul judeţului Constanţa a fost activat Centrul Local de Combatere a Bolilor. Totodată, la nivelul zonelor de restricţie sanitară veterinară au fost impuse mai multe măsuri, printre care recensământul şi identificarea tuturor exploataţiilor din zonă ce deţin păsări domestice si salbatice, precum şi vizite oficiale în toate aceste exploataţii în vederea evaluării stării de sănătate a efectivelor de păsări.
“O atenţie deosebită se acordă monitorizării Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Delfinariu Constanţa, unde există foarte multe specii de păsări sălbatice. De asemenea, în cursul zilei de 28.11.2016 se va efectua un control oficial la această instituţie şi impunerea unei operative zilnice privind notificarea oricărei modificări în statusul de sănătate al păsărilor prezente aici. În funcţie de analiza de risc, efectuată de specialiştii din cadrul DSVSA Constanţa, vor fi prelevate probe în vederea monitorizării sub aspectul influenţei aviare”, mai precizează comunicatul DSVSA.
Alte măsuri luate prevăd ca toate păsările să fie ţinute închise în clădiri pentru a împiedica intrarea în contact a celor domestice cu cele sălbatice. Totodată s-a interzis mişcarea păsărilor din sau în afara exploataţiilor fără aprobarea DSVSA Constanţa, dar şi accesul la luciu de apă a raţelor şi gâştelor domestice pentru prevenirea oricărui contact direct şi indirect cu păsări sălbatice
De asemenea, este interzisă adăparea păsărilor de curte cu apă din lacuri sau bălţi, este obligatorie informarea medicilor veterinari de către proprietari la apariţia primelor semne de boală sau mortalitate în rândul păsărilor pentru ca specialiştii să efectueze examenul de laborator. Totodată, trebuie dezinfectate echipamente şi vehiculele utilizate pentru transportul păsărilor sau altor materii posibile purtătoare de virus.
De asemenea, sunt interzice târgurile, pieţele şi expoziţiile de animale, fiind intensificată supravegherea păsărilor sălbatice, în special a celor de apă şi monitorizarea suplimentară a păsărilor moarte sau bolnave.
“S-a solicitat cooperarea vânătorilor şi a ornitologilor pentru raportarea autorităţilor competente în cazul identificării de păsări moarte. În acest sens, există colaborări cu Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, fiind monitorizată în permanenţă o suprafaţă de 3.700 de hectare de luciu de apă în ceea ce priveşte starea păsărilor sălbatice şi identificarea oricăror păsări moarte sau muribunde”, se mai arată în comunicat.
DSVSA Constanţa a instituit serviciul de permanenţă, iar în situaţia în care vor fi semnalate alte evenimente de acest tip, un medic veterinar se va deplasa cu autolaboratorul, pentru ridicarea oricăror cadavre de păsări (sălbatice sau domestice), în vederea trimiterii acestora către laborator pentru analize.
La nivelul exploataţiilor comerciale de păsări de pe raza judeţului Constanţa au fost instituite operative zilnice privind starea de sănătate, mortalităţi înregistrate peste limita tehnologică de producţie, precum şi controale oficiale în toate aceste unităţi. În regim de urgenţă s-a solicitat întărirea măsurilor de biosecuritate şi notificarea oricărei suspiciuni către DSVSA Constanţa.
“Până la această dată, din informaţiile pe care le deţinem, exceptând cazul anterior menţionat, nu există nici o suspiciune de apariţie a Influenţei Aviare în populaţia de păsări domestice şi sălbatice de pe teritoriul României”, se mai arată în comunicatul ANSVSA.
Oficialii ANSVSA au anunţat că măsuri preventive au fost luate în întreaga ţară.
S-a dispus monitorizarea în permanenţă a stării de sănătate la păsări domestice şi sălbatice şi orice suspiciune va fi notificată în regim de urgenţă DSVSA-urilor judeţene şi ANSVSA. Au fost înăsprite controalele transporturilor intracomunitare cu păsări vii şi ouă de incubat provenite din ţările unde ”au evoluat focare” de gripă aviară în ultima perioadă.
De asemenea, s-a dispus ca toate păsările din gospodării să fie ţinute închise în adăposturi fără acces la luciuri de apă sau alte amenajări hidrologice şi fără a avea contact cu păsările sălbatice, măsura fiind extinsă şi în cazul ”exploataţiilor comerciale de păsări autorizate/înregistrate sanitar veterinar cu sistem de creştere şi exploatare a păsărilor free-range şi ecologic”.
În acelaşi timp, s-a solicitate instituirea de protocoale de colaborare cu mai multe instituţii implicate în observarea, supravegherea şi monitorizarea păsărilor sălbatice. Totodată pe întreg teritoriul ţării va avea loc ”o operativă săptămânală privind monitorizarea păsărilor domestice şi sălbatice”, iar la nivelul ANSVSA, în cadrul Direcţiei Sănătatea Animalelor s-a instituit permanenţă telefonică până la stingerea focarului.
În 21 noiembrie, cele cinci mari ferme de păsări din judeţul Arad au fost verificate de către autorităţile sanitar veterinare, care înceară să prevină apariţia unor focare de gripă aviară, în urma epidemiei din Ungaria.
Opt state europene sunt afectate de apariţia unor focare de gripă aviară, iar autoritatea pentru siguranţa alimentelor din Ungaria a ordonat sacrificarea tuturor păsărilor pe o rază de un kilometru în jurul unor focare identificate în sudul ţării. În ţara vecină, zeci de mii de păsări vor fi sacrificate în apropierea oraşelor Bugac şi Kiskunmajsa, în regiunea Bacs-Kiskun, iar fermierii vor fi despăgubiţi.
Potrivit Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură a ONU (FAO), epidemia de gripă aviară a izbucnit acum două luni şi va continua să pună în pericol Uniunea Europeană până în primăvara anului 2017.