„Sutele de mesaje pe care le-am primit, pe diverse canale, ne-au confirmat că am făcut alegerea corectă şi m-am bucurat să constat că protecţia biodiversităţii suscită un interes atât de viu în rândul românilor”, a scris, pe Facebook, ministrul Mediului, Cristian Paşca Palmer, anunţând în acelaşi timp că a fost suspendat procudura de emitere a Ordinului de Ministru care propune împuşcarea a 1691 de animale sălbatice, strict protejate: 552 de urşi, 657 de lupi, 482 de pisici sălbatice.
Perioada de consultare publică privind acest proiect s-a încheiat pe 30 septembrie, iar Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, a afirmat că „deşi acest Ordin se dă încă din 2007, nici un Ministru al Mediului nu şi-a asumat, în trecut, în mod transparent, lansarea lui în consultare publică, aşa cum consider că e firesc. Noi am făcut-o tocmai pentru că este un subiect sensibil, cu multe argumente pro şi contra.”
Ministrul Palemr a mai spus că din ordinul de ministru lipsesc mai multe elemente foarte importante şi a cerut să se găsească o soluţie echilibrată, astfel încât să fie conservate speciile protejate de lege, dar să se aibă în vedere şi siguranţa oamenilor din zonele vulnerabile.
„În primul rând, avem nevoie de avizul Academiei Române, forul stiintific suprem al ţării care, conform legii, are ultimul cuvânt de spus pe studiul ce stă la baza fundamentării proiectului de Ordin de Ministru, studiu elaborat de Universitatea Transilvania, împreună cu ICAS şi Fundaţia Carpaţi.
Toată documentaţia a fost trimisă la Academia Română încă din 21 septembrie, inclusiv punctul de vedere al experţilor din grupul de lucru pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – România l-a constituit special pe acest subiect, de asemenea în premieră. Fără punctul de vedere al Academiei nu am de gând să înaintăm cu această procedură.
În plus, am programat, în perioada următoare, o serie de discuţii aplicate cu toţi specialiştii implicaţi. La fel ca mulţi dintre dumneavoastră, şi eu am o serie de nelămuriri legate de oportunitatea, recomandată prin studiu, privind includerea unor specii în acest Ordin, sau a dimensiunii numărului de intervenţii propuse”, a mai subliniat ministrul Mediului.