Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), trupul neînsufleţit al cetăţeanului italian decedat în seismului din Italia Centrală, care a ajuns în România din cauza unei erori de identificare, urmează să fie exhumat şi transportat în Italia, arată Agerpres.
Precizarea MAE survine în contextul în care unul dintre corpurile neînsufleţite a fost atribuit unuia dintre cetăţenii români decedaţi la Amatrice, în urma seismului din Italia , şi transportat în România pe 27 august, pentru a fi înhumat.
"Eroarea a fost descoperită în cursul acestei săptămâni, când, pe baza unor teste ADN, s-a stabilit că trupul cetăţeanului român în cauză se afla, de fapt, la morga spitalului din Rieti. Cu sprijinul Ambasadei României la Roma, rămăşiţele pământeşti ale cetăţeanului român au fost deja repatriate. Corpul neînsufleţit al cetăţeanului italian transportat, din cauza erorii de identificare, în România, urmează a fi exhumat şi transportat în Italia", se arată în răspunsul ministerului.