Un copil de 6 ani a fost atacat de un câine fără stăpân şi a murit, în ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita. Dramaticul eveniment s-a produs în comuna Albeşti, localitatea Cotul Văii din judeţul Constanţa. În urma unui apel la 112 s-a anunţat că un copil în vârstă de 6 ani prezintă multile plăgi muşcate, după ce a fost atacat de câini.
La faţa locului au intervenit 2 echipaje SMURD şi o ambulanţă a SAJ Constanţa.
"Luni, în jurul orei 12.50, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Rurală Mangalia au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 6 ani, ar fi fost muşcat de către un câine.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un câine fără stăpân. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al ambulanţei, care, din nefericire, a constatat decesul copilului.
Din primele cercetări a reieşit faptul că, minorul, un băiat de 6 ani, se afla pe stradă, în faţa imobilului în care locuieşte.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate cercetări cu privire la stabilirea tutor împrejurărilor care au condus la acest eveniment nefericit", a transmmis IPJ Constanţa potrivit realitatea.net.
Tragedie! Copil în vârstă de 6 ani mort după ce a fost muşcat de un câine fără stăpân
13 decembrie 2021
(447 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Un tânăr din Prahova a găsit un card în casa pe care o cumpărase. Câţi bani a cheltuit în doar câteva ore
(24 octombrie 2019)
103 vizualizări
Tradiţii şi superstiţii de Înălţarea Sfintei Cruci
(14 septembrie 2013)
4695 vizualizări
Încep probele scrise ale Examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă
(22 august 2016)
442 vizualizări
Lege contra maşinilor parcate pe trotuare
(28 octombrie 2016)
400 vizualizări
A fost stabilit calendarul examenului de Bacalaureat 2016; prima sesiune va începe pe 13 iunie
(17 septembrie 2015)
349 vizualizări
Trei materii la care elevii nu mai primesc note. Anunţul făcut de ministrul Educaţiei
(24 august 2022)
178 vizualizări
STS precizează că persoanele cu boli cronice pot fi programate pentru vaccinare şi prin intermediul medicilor de specialitate, începând de azi.
(18 ianuarie 2021)
171 vizualizări
Ministrul Mediului a demis-o pe şefa Gărzii de Mediu
(10 ianuarie 2020)
161 vizualizări
Infractorii condamnaţi la maximum 5 ani de închisoare vor putea sta acasă, fără brăţară electronică
(30 octombrie 2018)
85 vizualizări
Se scumpesc gazele. Preţul va creşte cu 50% până în 2020
(13 iunie 2015)
205 vizualizări
IPP cere vot prin corespondenţă pentru românii din străinătate
(3 noiembrie 2014)
75 vizualizări
Salariul minim brut va fi majorat anul viitor la 1.200 lei
(30 ianuarie 2015)
164 vizualizări
De Paşti va ploua în majoritatea regiunilor
(26 aprilie 2016)
463 vizualizări
Guvernul îşi doboară propriul record la împrumuturi într-o singură lună, cu 23,6 miliarde de lei (4,9 miliarde euro) în luna mai
(27 mai 2020)
133 vizualizări
Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a încheie cursurile astăzi/ Prima probă scrisă a Bacalaureatului, în 28 iunie / Calendar BAC 2021
(4 iunie 2021)
59 vizualizări
Profesorilor le va fi interzis să facă meditaţii cu elevii de la clasă. Ministrul Educaţiei: “Este o chestiune de bun simţ”
(18 mai 2022)
110 vizualizări
Lovitură pentru românii care stau la bloc. Cei mai afectaţi sunt cei care închiriază apartamente
(4 iunie 2021)
285 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























