Preşedintele Klaus Iohannis a depus, miercuri, o coroană de flori la Castelul Peleş, unde este depus sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana. Şeful statului a fost întâmpinat la Peleş de către principesa Margareta şi principele Radu.
Preşedintele Iohannis a scris un mesaj în cartea de condoleanţe deschisă la Castelul Peleş: ”Compasiunea şi regretul meu profund pentru dispariţia Majestăţii Sale Regina Ana a României. Simplitatea şi căldura umană a Reginei Ana, precum şi exemplul personal de comportament şi loialitate o aşează între simbolurile României contemporane. În aceste momente de adâncă tristeţe, transmit condoleanţele mele întregii Familii Regale. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus, marţi seară, la Castelul Peleş.
După ce sicirul a fost depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, a fost oficiată o slujbă ortodoxă de către IPS Nifon, în prezenţa IPS Ioan Robu, care a durat aproximativ 20 de minute şi la care au participat membrii familiei regale.