După zile întregi de speculaţii, cel mai cunoscut terorist din România, Omar Hayssam a fost fotografiat în timp ce era mutat în Penitenciarul Rahova. Sirianul s-a refăcut miraculor, după ce în urmă cu şapte ani toată lumea îi plângea de milă deoarece suferea de cancer în fază avansată.
Cu catuşe la mâini, Omar a fost ţinut sub pază strictă, fiind flancat în permanenţă de luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS).
Timp de cinci zile nimeni nu a ştiut unde se află teroristul, grefierii de la Tribunalul Bucureşti nereuşind să-l citeze legal pentru a se prezenta la un nou termen într-un dintre dosarele în care este trimis în judecată.
După numeroase solicitări ale ziariştilor, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a revenit cu precizări: „Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, Hayssam Omar se află în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova, începând de astăzi, 23 iulie 2013. După îndeplinirea procedurilor de primire în unitate, acesta va fi cazată într-o cameră cu profil de carantinare - observare, în conformitate cu prevederile legale”.

 

FOTO:RomaniaTV