Compania Hexi Pharma anunţă că fabrica şi firma şi-au încetat deja activitatea şi au demarat de marţi procedurile legale pentru închidere şi că toate produsele vor fi retrase în cel mai scurt timp.

"În urma rezultatelor anunţate astăzi, Hexi Pharma îşi cere scuze, public, atât medicilor şi personalului medical, cât şi tuturor persoanelor care au fost sau ar fi putut fi afectate de aceste neconformităţi. În numele tuturor angajaţilor Hexi Pharma, ne dorim ca vinovaţii să fie găsiţi cat mai repede. Toate produsele vor fi retrase în cel mai scurt timp, fabrica şi firma şi-au încetat deja activitatea şi au demarat de ieri procedurile legale pentru închidere. De asemenea, ne cerem scuze către mass-media, dar, ca urmare, a începerii procedurilor de urmărire penală, începând de ieri ni s-a interzis să mai dăm declaraţii în presă", se arată într-un comunicat al Hexi Pharma, transmis miercuri AGERPRES.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Victor Strâmbu a anunţat miercuri că, în urma primelor analize efectuate de ICECHIM, s-a decis retragerea produselor biocide neconforme provenind de la firma Hexi Pharma în termen de zece zile.

"Există diferenţe de concentraţii între valoarea declarată şi cea măsurată de ICECHIM pe diverse tipuri de substanţe active. (...) S-a decis retragerea produselor neconforme. (...) Retragerea trebuie să se facă imediat. Toate produsele analizate până acum sunt neconforme", a anunţat secretarul de stat, la Palatul Victoria.

Compania Hexi Pharma Co. SRL, implicată în scandalul dezinfectanţilor din spitale, a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în insolvenţă.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost depusă în aceeaşi zi în care patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost audiat la Parchetul General.

Procurorii au deschis săptămâna trecută un dosar penal având ca obiect informaţiile vehiculate în spaţiul public privind dezinfectanţii de la firma Hexi Pharma. Urmărirea penală a fost începută pentru faptă, respectiv infracţiunile de zădărnicire a combaterii bolilor şi falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse.

AGERPRES