Începând de joi, 17 martie, fumatul va fi interzis în toate spaţiile publice închise, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii.
Persoanele care vor încălca interdicţiile vor risca să fie sancţionate de către autorităţi. Lista celor care au competenţa să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de legea care va intra în vigoare joi a fost publicată în Monitorul Oficial.
Toate precizările sunt incluse în Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 47/2016 privind desemnarea personalului competent să constate contravenţiile şi să aplice sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Astfel, persoanele care pot să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute de lege sunt:
ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române;
ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române;
personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/ Bucureşti-Ilfov;
ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.
Prevederile Legii nr. 15/2016 vor intra în vigoare pe 17 martie.
Digi 24