Organizaţie Vier Pfoten a transmis o plângere la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, solicitând să facă un control la circul Americano Vargas, după ce elefantul a fost filmat în parcarea unui hipermarket din Capitală.
Directorul de programe al organizaţiei neguvernamentale, Veronica Tulpan, a precizat că, în libertate, un elefant străbate 15 kilometri într-o singură zi, ceea ce înseamnă că cei maxim 10 metri pătraţi pe care îi îngăduie circul Americano Vargas reprezintă “un chin nesfârşit pentru acest elefant, care abia are loc să se mişte, darămite să se deplaseze”.
Organizaţia spune că a solicitat companiei să renunţe la găzduirea circurilor cu animale sălbatice în parcarea hipermarketurilor sale, considerând că acesta este un gest de cruzime faţă de animale.
Totodată, Vier Pfoten vrea să facă plângere penală în cazul circului Americano Vargas, sub acuzaţiile de rele tratamente şi cruzime faţă de animale.
Vier Pfoten susţine că aceleaşi animale au fost folosite de fostul primar al municipiului Costanţa, Radu Mazăre, în urmă cu doi ani, în timpul carnavalului desfăşurat pe străzile din Mamaia.
Un apel lansat pe o reţea de socializare, prin care se cere stoparea găzduirii acestui circ, a generat peste 6.000 de distribuiri în timp record, a precizat sursa citată.
Organizaţia a relansat campania “Stop It! Fără animale sălbatice în circuri”, având ca principal scop adoptarea legii care să interzică reprezentaţiile cu animale sălbatice pe teritoriul României, un proiect de lege în acest sens fiind deja depus la Parlament.