Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în cazul liceului din Timişoara unde un criteriu de departajare este acela ca părinţii sau bunicii să fi fost absolvenţii şcolii respective, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele CNCD, Csaba Asztalos.
Potrivit legii de funcţionare a instituţiei, după ce consiliul s-a autosesizat, "se întocmeşte un dosar, se citează părţile, şcoala în cauză şi Inspectoratul Judeţean Timiş, se organizează o audiere la care părţile participă prin reprezentant sau se trimit concluzii în scris. Ulterior, se face un raport care se dezbate în colegiu", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele consiliului,Csaba Asztalos.
Verificările au fost demarate după ce Liceul Pedagogic din Timişoara a instituit patru criterii de departajare a copiilor care se înscriu în clasa pregătitoare, printre acestea numărându-se şi obligativitatea ca părinţii sau bunicii viitorilor elevi să fi studiat sau să fi fost cadre didactice la această şcoală.
Astfel, pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, familia acestora trebuie să facă dovada că unul dintre părinţi sau bunici să fie sau să fi fost cadre didactice, că unul dintre părinţi sau bunici lucrează la Liceul Pedagogic, că viitorul elev are fraţi care sunt înscrişi în Liceul Pedagogic, că bunicii sau părinţii au absolvit cel puţin ciclul gimnazial al Liceului Pedagogic.
Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu, deşi aceste criterii pot fi considerate discriminatorii de către unii părinţi, ISJ Timiş a lăsat liceul să impună propriile reguli din cauza cererii mare de înscrieri în clasa pregătitoare la această unitate de învăţământ.
"La Liceul Pedagogic, în acest an, Consiliul de Administraţie a propus, pentru intrarea copiilor în învăţământul primar, în clasele pregătitoare, un număr de patru criterii specifice, care vor putea ierarhiza copiii în funcţie de cumularea unui număr de puncte. După aplicarea acestor criterii specifice, pe locurile rămase libere, dacă este cazul, se va aplica acel criteriu de selecţie prin tragere la sorţi. Sunt criterii care din punctul de vedere al unora pot fi privite ca şi criterii discriminatorii, însă colegii de la Liceul Pedagogic s-au consultat înainte de propunerea acestor criterii cu părinţii şi cadrele didactice, au vizualizat criterii specifice propuse de alte unităţi de învăţământ din ţară cu profil pedagogic care le-au aplicat şi în anul anterior. Este primul an în care Liceul Pedagogic propune criterii specifice pentru selecţia copiilor în clasa pregătitoare şi acest lucru se datorează unui aflux foarte mare al elevilor spre a intra în clasa pregătitoare în această unitate de învăţământ, care în ultimii ani a acumulat un număr mare de clase, ceea ce nu a mai permis desfăşurarea în condiţii optime a procesului educativ”, a declarat Danielescu.
Anul trecut, Liceul Pedagogic din Timişoara a avut şase clase pregătitoare de câte 25 de elevi. Anul acesta liceul are doar 50 de locuri în două clase pregătitoare. Din 29 februarie, când s-a dat startul înscrierilor, şi până în prezent, în clasele pregătitoare ale Liceului Pedagogic s-au înscris 51 de copii.