Iulia Moţoc este propunerea subcomisiei pentru alegerea judecătorilor la CEDO, dintre candidaţii români, care va fi înaintata plenului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Subcomisia a decis, "cu o largă majoritate", să susţină propunerea Iuliei Motoc, apreciind că aceasta este "cea mai calificată candidatură" dintre cele înaintate de România, conform concluziilor acestui organism.
Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (AP CoE) urmează să se pronunţe marţi, deoarece la 16 decembrie 2013 va înceta mandatul actualului judecător al României la CEDO, Corneliu Bârsan.
În 26 iunie, Comisiile juridice şi pentru drepturile omului reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat negativ candidatura Iuliei Moţoc pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Ceilalţi candidaţi, respectiv Bianca Gutan şi Florin Streteanu, ca şi candidatul de rezervă, Tudor Panţîru, au primit aviz pozitiv.
În cele din urmă, Guvernul a înaintat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei următoarele propuneri: Iulia Moţoc, Florin Streteanu şi Tudor Panţîru.
Înlocuirea Biancăi Gutan cu Tudor Pantîru a fost făcută la propunerea Ministerului Justiţiei.
Iulia Antoanella Moţoc este judecător la Curtea Constituţională din 2010, ea fiind desemnată de Senat, la propunerea PDL şi a grupului independenţilor. Motoc a absolvit în 1989 Facultatea de Drept din Bucureşti, iar, pentru puţin timp, a activat ca procuror la Giurgiu, apoi timp de cinci ani a fost judecător la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Este doctor în etică (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie), doctor în drept internaţional public (Universitatea "Paul Cezanne" Aix-Marseille), fiind profesor la Universitatea din Bucureşti, din 2002.