Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins luni dimineaţă la Primăria Municipiului Braşov, pentru percheziţii într-un dosar de corupţie.
Potrivit unor surse judiciare, vizat este şi primarul George Scripcaru, care ar fi acuzat de abuz în serviciu. Implicaţi în dosar mai sunt directori din primărie şi de la CET Braşov. Percheziţiile au loc la sediul primăriei, în biroul primarului, la domiciliul primarului şi la sediile unor societăţi comerciale deţinute de David Mihai Ciprian şi Daniel Popescu.
Prejudiciul în dosar se ridică la 26 de milioane de lei.