Camera Deputaţilor a decis, miercuri, ca 10 Mai să fie zi de sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice - începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.
Deputaţii au adoptat cu 294 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi şase abţineri un proiect de lege în acest sens, iniţiat de senatorul PNL Puiu Haşotti.
Proiectul prevede că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi centrale organizează manifestări cu prilejul sărbătoririi acestei zile în limita alocaţiilor bugetare prevăzute.
Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a spus că sunt momente în istoria unei ţări care sunt dincolo de patimi politice, iar acesta este unul dintre ele.
Deputatul PNL Gigel Ştirbu a spus că este, poate, un arc peste toate dezbaterile politice între partidele parlamentare. "România este singurul stat din UE care şi-a căpătat statutul de stat independent şi nu şi-l serbează. Vot istoric al acestei instituţii. Votul dumneavoastră arată că sunteţi adevăraţi români, patrioţi, fii ai acestei naţii", a spus fostul ministru al Culturii.
Proiectul a fost respins de Senat, însă a fost adoptat de Camera Deputaţilor, care este for decizional.