Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă, că omul de afaceri Dan Adamescu este vinovat pentru faptele de corupţie de care l-au acuzat procurorii şi l-au condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare şi trei ani interdicţia unor drepturi, printre care şi dreptul de a fi director şi administrator al unei firme sau de a coordona societăţi comerciale, în ţară sau în străinătate.

Judecătorul Mircea Moldovan, de la Tribunalul Bucureşti, a primit cea mai grea pedeapsă din dosar - 22 de ani de închisoare cu executare -, pentru intervenţii în cauze de insolvenţă. Instanţa Curţii de Apel i-au aplicat lui Moldovan pedepse de aproximativ şase ani pentru fiecare faptă de care a fost acuzat. În urma contopirii pedepselor, instanţa a decis ca Moldovan să fie condamnat la şase ani şi zece luni de închisoare, la care a adăugat un spor de 15 ani şi două luni de închisoare, ceea ce reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse.

Judecătorul Elena Rovenţa a primit o pedeapsă de cinci ani şi zece luni de închisoare cu executare. De asemenea, magistratul Ion Stanciu a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare şi judecătorul Sorin Viziru, la cinci ani de închisoare cu executare.

Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

Mediafax