Elevii vor avea o oră de fotbal pe săptămână inclusă în programa şcolară. Este doar una dintre măsurile pe care guvernul intenţionează să le ia pentru a pregăti organizarea celor patru meciuri de la Campionatul European de Fotbal din 2020.
Proiectul asumat de Guvern, în colaborare cu Federaţia Română de Fotbal şi Primăria Capitalei presupune realizarea a peste 400 de terenuri de fotbal, modernizarea stadioanelor şi traversarea ţării, din Ungaria la Bucureşti pe autostradă.
Guvernul vrea să popularizeze în şcoli organizarea campionatului de fotbal din 2020, astfel că săptămânal elevii vor trebui să bată mingea în curtea şcolii.
Până în 2020, când Bucureştiul va găzdui pe Arena Naţională meciurile din cadrul turneului Campionatului European de Fotbal, Guvernul, în colaborare cu Primăria Capitalei şi Fedraţia Română de Fotbal, va sprijini construirea a 400 de terenuri de fotbal şi va moderniza stadioanele echipelor Steaua, Dinamo şi Rapid. Mai mult, premierul promite că în 6 ani, din Ungaria la Bucureşti se va veni pe autostradă.
"Cred că a fost o colaborare eficientă la nivel interinstituţional care demonstrează că în momentul în care îţi asumi şi ai o viziune clară şi coerentă nu poţi decat să înregistrezi un succes", a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.
Bucureştiul va găzdui patru meciuri la campionatul european din 2020. Trei partide vor avea loc în faza grupelor şi unul în optimile de finală. Toate meciurile se vor disputa pe Arena Naţională.
Va fi obligatorie în şcoli! Ce vor trebui copiii să facă la orele de sport
29 octombrie 2014
(72 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Conducerea ANP propune majorarea normei de hrană pentru deţinuţi de la 3,6 lei la 5 lei
(9 septembrie 2016)
572 vizualizări
Azi este Ajunul Bobotezei
(5 ianuarie 2025)
743 vizualizări
Câţi răniţi în incendiul de la Colectiv mai sunt internaţi
(23 noiembrie 2015)
245 vizualizări
ALERTĂ ALIMENTARĂ. Ciocolata Crazy Collection a fost retrasă de pe piaţă!
(4 aprilie 2016)
244 vizualizări
Opt elevi dintr-o tabără din Mediaş au ajuns la spital
(4 august 2016)
84 vizualizări
Boicotam Bulgaria ? Boiko Borisov, premier : turiştii români sunt principalii vinovaţi de răspândirea virusului pestei porcine
(3 august 2019)
170 vizualizări
Lovitură dură pentru Patriarhie. Guvernul Cioloş NU mai dă bani la biserici
(5 decembrie 2015)
135 vizualizări
Superstiţii de Ziua Crucii, ziua când pământul se "închide"
(14 septembrie 2021)
161 vizualizări
Tânărul din Timiş care a ucis un bărbat şi a rănit mai multe persoane a fost prins!
(4 iulie 2019)
155 vizualizări
Eliminarea impozitului de 16% şi a plăţii CASS la pensii, adoptată de Camera Deputaţilor
(5 ianuarie 2017)
103 vizualizări
Oraşele româneşti care riscă să intre în colaps din cauza îmbătrânirii
(5 iulie 2019)
66 vizualizări
Funeralii Regele Mihai. Ce nu s-a văzut
(15 decembrie 2017)
1083 vizualizări
100 de ani de la începutul domniei lui Ferdinand I
(28 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
175 vizualizări
Garda de Mediu a verificat balastierele şi carierele de piatră din mai multe judeţe, aplicând amenzi în valoare de peste 300.000 de lei
(22 noiembrie 2017)
141 vizualizări
Cele două doctoriţe de la Spitalul Gerota, aflate în stare gravă, şi-au revenit
(9 aprilie 2020)
381 vizualizări
Persoanele cu dizabilităţi de auz/vorbire vor putea apela, de luni, Serviciul de urgenţă prin SMS
(24 octombrie 2015)
374 vizualizări
SUBIECTE Bacalaureat 2020 la limba şi literatura română, la real şi uman.
(22 iunie 2020)
259 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026
















.jpg)









