Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român la plata a 35.000 de euro despăgubiri în cazul morţii unui tânăr la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, în 2004. Judecătorii europeni au stabilit că pacientului i-a fost încălcat dreptul la viaţă şi la un remediu efectiv.

Procesul a fost intentat, în numele lui Valentin Câmpeanu, un tânăr de 19 ani fără rude sau reprezentaţi legali, de către Centrul de Resurse Juridice (CRJ), consiliat de organizaţia Interights. Având în vedere seriozitatea acuzaţiilor, CEDO a hotârt să accepte dosarul, deşi ONG-ul nu a fost victimă a nerespectării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, relatează agerpres.ro.

În februarie 2004, Valentin Câmpeanu, un tânăr orfan, cu dizabilităţi intelectuale şi infectat cu HIV, murea în condiţii suspecte la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, după ce a fost transferat de câteva ori de la un spital la altul. La 10 ani de la moartea sa, CEDO a stabilit că el a fost plasat în instituţii medicale care nu erau echipate să furnizeze îngrijire corespunzătoare pentru condiţia sa, că a fost transferat abuziv, fără o diagnosticare adecvată şi că autorităţile nu au reuşit să îi ofere tratamentul de care avea nevoie. Deşi erau conştiente de condiţiile precare (lipsa personalului, mâncare insuficientă, lipsa încălzirii) autorităţile din spitalul de psihiatrie i-au pus viaţa în pericol, spun judecătorii europeni. De asemenea, nicio instituţie de stat nu s-a autosesizat după moartea sa şi nu a avut loc o investigare efectivă a circumstanţelor decesului.

Conform deciziei Curţii europene, statul român va trebui să achite 10.000 de euro despăgubiri Centrului de Resurse Juridice (CRJ) şi 25.000 de euro organizaţiei Interights, care a avut rol de consilier al CRJ în faţa CEDO.