O companie americană doreşte să construiască o insulă în stil Dubai în Barcelona. Proiectul cuprinde un hotel spaţial de peste 300 de metri înălţime.

Consorţiul american Mobilona a cerut aprobare pentru respectivul proiect, ce prevede o investiţie iniţială de 1,5 miliarde euro, informează dailymail.co.uk.

Edilul Barcelonei, Xavier Trias, a declarat că Primăria nu are nicio legătură cu proiectul:

"Nu avem nevoia sau dorinţa de a ne asuma un asemenea proiect. Suntem un oraş de cultură, cunoaştere, creativitate şi inovaţie, iar proiectul nostru pentru oraş va urma o altă cale. Nu avem intenţia de a transforma Barcelona într-un spectacol", a declarat acesta pentru The Telegraph.

Hotelul va avea 2.000 de camere, iar o noapte de cazare va costa de la 300 până la 1.500 de euro.

În afară de hotelul spaţial din Barcelona, compania Mobilona Space Hotels mai plănuieşte două construcţii în Los Angeles şi Hong Kong. Cele 3 hoteluri spaţiale ar urma să coste 6 miliarde de dolari.

 

Sursa: debarbati.ro