Salzburg este un mare centru urban, situat în nordul Alpilor, la o altitudine de 430 metri, pe râul Salzach, fiind al patrulea oraş al Republicii Austria. Numele oraşului se traduce din germană în Castelul de Sare, titulatură primită datorită minelor, care se găsesc în munţii din Sud, şi al fortăreţei Hohensalzburg,unul dintre cele mai mari şi bine păstrate palate medievale.
Centrul vechi al Salzburg-ului, denumit Altstadt (Oraşul Vechi), este renumit pentru arhitectura în stil baroc, fiind înscris ca World Heritage Site de către UNESCO în 1997. De asemenea, în Altstadt, pe Getreidestrasse, numărul 9, s-a născut la 27 Ianuarie 1756 Wolfgang Amadeus Mozart. Până la 17 ani a locuit în oraş, unde a fost muzician la curtea regală.
Salzburg-ul este cunoscut pentru festivalul artelor, care are loc în fiecare vară. Turiştii pot viziona piese de teatru şi audia concerte de muzică clasică. Tot aici a fost filmat şi The Sound of Music, inpirat de memoriile Mariei von Trapp. Deşi cei mai mulţi locuitori ai Salzburg-ului, dar şi ai Austriei, nu îl cunosc, acesta atrage anual milioane de vizitatori, deci şi sume imense de bani.
Iată ce puteţi vedea în Salzburg:
Domul din Salzburg – Catedrala Oraşului
Aflat în centrul oraşului, este una dintre principalele atracţii turistice din Salzburg. A fost construit în 1628.
Mănăstirea şi Cimitirul Sfântul Petru
Este cea mai veche mănăstire benedictină din spaţiul german. A fost construită în 696 şi adăposteşte cea mai veche bibliotecă din Austria.
Fortăreaţa Hohensalzburg
Este una dintre cele mai importante fortăreţe medievale din Europa. În 1933, devine o zonă de exil pentru teroriştii nazişti, mulţi dintre ei austrieci, care militau pentru uniunea ţării lor cu Germania. În 1934 au fost închişi în fortăreaţa din Salzburg, dar de atunci, aceasta nu a mai fost utilizată pe post de închisoare.
Getreidestrasse
Este cea mai aglomerată stradă din Oraşul Vechi. Ea se găseşte lângă Dom şi este plină cu magazine de lux, care, din păcate, nu se adresează turiştilor obişnuiţi. Cu toate acestea, zona merită vizitată pentru stilul arhitectonic deosebit.
Piaţă Mozart
Se află în centrul Oraşului Vechi, unde se găseşte un monumet comemorativ dedicat lui Mozart de către regele Bavariei, Ludwig I, în 1842. Mai este denumită şi Inima Salzburg-ului.
Casa unde s-a născut şi a trăit Mozart
Mozart a trăit pe Getreidestrasse numărul 9 între 1756 şi 1773, iar astăzi casa lui a fost transformată în cel mai cunoscut muzeu din Salzburg. Aici se găsesc vioara şi clavecinul la care cânta Mozart în copilărie, precum şi portrete, scrisori şi picturi ce au aparţinut familiei compozitorului.
Castelul Residenz sau Palatul Prinţilor Arhiepiscopi din Salzburg
Este a doua cea mai importantă clădire din oraş după Dom şi a fost construită în stil baroc. A aparţinut Arhiepiscopilor de Salzburg din Imperiul German, până când a fost secularizat şi integrat Austriei.
Palatul Hellbrunn cu fântânile sale
Este o deosebită operă în stil baroc, construită între anii 1613 -1615. În fiecare an, în faţa palatului, Ehrenhof (Curtea de Onoare) are loc foarte popularul Târg de Crăciun. La vest de Schloss Hellbrunn, se întind grădini cu fântâni arteziene, lacuri, peşteri artificiale şi statui, create pentru plăcerea Prinţilor Arhiepiscopi din Salzburg. Acesta deţine şi o grădină zoologică şi un teatru de piatră.
Palatul şi Grădinile Mirabell
Iniţial, palatul se numea Altenau şi a fost dăruit de Prinţul Arhiepiscop Wolf Dietrich von Reitenau iubitei sale Salome Alt, în anul 1606. Succesorul său îi modifică numele cu Mirabell – privelişte frumoasă, deoarece pare un castel de poveste în centrul Salzburg-ului. Grădinile palatului sunt unele dintre cele mai frumoase aranjamente în stil baroc din Europa. Acestea sunt pline de flori şi statui ale zeilor romani.
Biserica şi Cimitirul Sfântul Sebastian
Este o construcţie în stil baroc, unde se găsesc mormântul familiei Mozart şi mausoleul Prinţului Arhiepiscop Wolf Dietrich von Reitenau
Acum, tot ce vă rămâne de făcut este să vizitaţi minunatul oraş al lui Mozart.
Sursa: historia.ro