Regiunea Madrid, unde trăiesc peste 160 de mii de români, prezintă o avalanşă de noi cazuri de Covid-19 cu tulpina britanică, iar spitalele sunt ocupate la maximum. Poliţia Locală îşi ia în serios sarcina de a controla cartierele carantinate şi ameninţă cu amenzi usturătoare, potrivit Mediafax.

 

Primăria Madrid a mobilizat peste 200 de agenţi locali, care vor controla traficul pe străzi, iar dronele îi vor localiza pe şoferii care cred că pot să scape nevăzuţi din zonele carantinate.

 

Acestea sunt echipate cu camere performante, pot să emită semnale luminoase şi transmit mesaje audio înregistrate.

 

„Dronele ne vor fi de mare ajutor în aceste momente, în special pentru agenţii care vor face controale pe stradă, pentru că ne vor ajuta să controlăm zonele sanitare, dar şi maşinile care circulă prin acestea şi aşa se va şti daca acele autovehicule au voie să fie acolo”, a spus José Luis Martínez-Almeida, primarul Madridului

 

Un sfert din locuitorii Madridului trăiesc de astăzi în carantină totală, după ce autorităţile au decis să aplice noi măsuri sanitare.

 

Se interzic vizitele la domiciliu, barurile şi restaurantele închid la ora 21, iar localurile trebuie să menţină limita de 50 la sută.

 

Madrilenii nu au voie sa se deplaseze în zonele carantinate decât pentru motive justificate.

 

„Cei din afară nu se pot duce în vizită în zonele sanitare, nici la restaurante, nici la spaţii culturale şi nici la mall-uri”, a mai spus primarul.

 

Amenzile pentru încălcarea normelor sanitare pot ajunge la 600 de mii de euro şi până acum, doar în Madrid, au fost aplicate peste 57 de mii de sancţiuni.

 

Cu toate acestea, guvernul regiunii Madrid menţine afacerile deschise, dar impune limita de 4 persoane pentru grupuri şi interzice de astăzi deplasările după ora 22.

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro