Firmele trebuie să permită angajaţilor să lucreze de acasă, acolo unde este posibil, cel puţin până pe 15 martie.
“Mai multe persoane ar trebui să lucreze de acasă, pentru a putea reduce răspândirea coronavirusului. În prezent, în Germania sunt mai puţini angajaţi care lucrează de acasă decât în primăvară”, a spus Angela Merkel marţi seara. Aceasta a adăugat faptul că toate ţările europene ar trebui să ia măsuri restrictive similare, iar în caz contrar, Germania ar putea decide să-şi închidă graniţele.
Magazinele neesenţiale şi majoritatea şcolilor vor rămâne închise.
Informaţiile iniţiale publicate de presa germană arătau că în mijloacele de transport în comun şi magazine vor mai putea fi folosite doar măştile cu grad de protecţie ridicat şi mai scumpe, de tipul FFP2. Ulterior, autorităţile de la Berlin au precizat că vor fi interzise doar măştile din material textil, putând fi folosite în continuare şi măştile chirurgicale.
Presiunea pe sistemul medical a scăzut în ultimele săptămâni, dar experţii sunt îngrijoraţi de răspândirea noilor tulpini de SARS-CoV-2. De altfel, recent, a fost descoperită recent o tulpină şi în Germania, diferită de cele din Africa de Sud şi Marea Britanie.
Bilanţul infecţiilor cu coronavirus a crescut marţi cu 11.369, la un total de aproape 2,1 milioane. Totodată, au fost înregistrate 989 decese, bilanţul urcând la aproape 48 de mii.
La începutul lunii, autorităţile germane decideau prelungirea carantinei până la finalul lui ianuarie.
Sursa: www.biziday.ro