“Landurile îşi vor prelungi măsurile de la 20 decembrie până la 10 ianuarie. În principiu, lucrurile vor rămâne aşa cum sunt”, a anunţat cancelarul Angela Merkel în urma întâlnirii cu liderii guvernelor federale şi de stat.
Merkel a mai precizat că Germania este încă „foarte departe” de cifrele la care guvernul ar dori să ajungă, menţionând că ţara a înregistrat miercuri cel mai mare număr de decese zilnice de Covid, cu peste 480 înregistrate în doar 24 de ore.
Totodată, cancelarul german a anunţat că aproximativ 70 de milioane de doze de vaccinuri anti-Covid atât de la BioNTech-Pfizer, cât şi de la Moderna vor fi livrate în Germania la începutul anului 2021, după ce vor fi autorizate. A subliniat că dozele nu vor fi suficiente pentru întreaga populaţie de 80 de milioane şi că ţara trebuie să „treacă iarna”.
Din noiembrie, restaurantele şi barurile din toată ţara au fost închise. De asemenea teatrele, cinematografele, sălile de fitness şi piscinele au fost închise.
Şcolile au rămas deschise, însă a fost introdusă obligativitatea purtării măştii. Şi slujbele religioase şi protestele au rămas permise.
La sfârşitul lunii noiembrie, guvernul german şi conducătorii celor 16 landurilor au extins măsurile, adoptând noi reguli care limitează întrunirile private la cinci persoane din două familii diferite, copiii cu vârsta de până la 14 ani nefiind luaţi în acest calcul.
Au fost făcute anumite excepţii pentru sărbători, astfel că între 23 decembrie şi 1 ianuarie se pot întâlni maximum zece persoane din familii diferite.
Sursa: www.biziday.ro