Celebrul edificiu aflat în oraşul de la poalele Tâmpei este cea mai vizitată clădire de cult din România. Pe lângă acest „titlu“, biserica mai deţine şi alte nominalizări la capitolul „cea mai“. Este cel mai fotografiat obiectiv turistic din România şi cel mai mare lăcaş de cult din sud-estul Europei.

 

Biserica Neagră din Braşov este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România. Însă numai persoanele avizate sau pasionate de istorie şi arhitectură ştiu că celebrul edificiu are câteva recorduri greu de egalat:este cel mai vizitat obiectiv turistic religios din România, are o orgă unică în Europa de sud-est, un clopot de peste şase tone şi este cel mai înalt edificiu construit în stil gotic din sud-estul Europei.

 

Potrivit Google Panoramio, un portal care permite distribuirea fotografiilor cu diverse obiective din toată lumea localizate pe hartă, Biserica Neagră este pe primul loc în România în ceea ce priveşte cele mai fotografiate obiective turistice. Acest fapt poate sta şi la baza recordului de cel mai vizitat edificiu de cult din ţara noastră. Conform datelor furnizate de administratorii bisericii în 2014 au fost vândute 258.000 de bilete turiştilor dornici să admire combinaţia dintre stilurile gotic, la exterior, şi baroc, la interior, care ornamentează impresionanta clădire.

 

Distrusă de un incendiu devastator

Biserica Neagră de astăzi se înalţă pe locul unei biserici romanice mai vechi din secolul al XIII-lea. Construcţia ei a început în anul 1383, când Braşovul se afla într-o perioadă de puternică dezvoltare culturală şi economică. În momentul finalizării ei, în anul 1477, parohia braşoveană, la acea dată de rit catolic, a primit hramul Sfintei Maria. În prezent, Biserica Neagră aparţine cultului Evanghelic.

De-a lungul timpului biserica a fost afectată de mai multe cutremure, iar devastatorul incendiu din 21 aprilie 1689 a distrus-o aproape în totalitate.

 

Focul a cuprins biserica parohială, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. Credincioşii au reuşit să strângă fondurile necesare şi să înceapă reconstrucţia edificiului. Lucrările de renovare extinse care au conferit interiorului un aspect baroc, au durat mai bine de 30 de ani, fiind încheiate în 1722, când a avut loc o nouă inaugurare. Biserica Neagră a fost refăcută cu ajutorul unor meşteri veniţi din oraşul Danzig (actualul Gdansk, Polonia), pentru că meşterii locali nu ştiau cum să închidă bolţi de dimensiuni atât de mari. De atunci, ruina înnegrită de fum s-a numit Biserica Neagră, iar culoarea exterioară cenuşie a fost păstrată.

 

Cel mai mare lăcaş de cult

Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 65 de metri înălţime, 89 de metri lungime şi 38 de metri lăţime. Din lungimea totală a construcţiei, 31 de metri sunt reprezentaţi de cor, 42 de metri de naos şi 16 metri de baza turnului. Biserica Neagră este celebră nu doar prin dimensiunile sale, ci şi prin faptul că aici se află cel mai mare clopot din România, un clopot din bronz care cântăreşte 6.300 de kilograme. Acesta a fost făurit în 1858 de către meşterul Johann Andraschowsky din Cluj. Cunoscutul filolog şi istoric Sextil Puşcariu nota în însemnările sale despre Biserica Neagră şi momentul montării clopotului: „Urcarea «boancănului» în turn s-a făcut cu foarte mari greutăţi şi a trebuit să se construiască un car anume care să suporte greutatea lui“.

 

„Arhitectura în stil gotic a Bisericii Negre se potriveşte perfect cu aerul istoric din centrul oraşului. Culoarea cenuşie îi dă un farmec aparte, chiar dacă iniţial nu a fost aşa şi un dezastru a făcut-o celebră. Este cea mai înaltă şi impunătoare clădire din Braşov, fiind vizibilă şi de pe muntele Tâmpa şi de pe drumul spre Poiana Braşov. Putem spune că este o capodoperă arhitecturală, o clădire extrem de frumoasă şi nu este de mirare că atrage atât de mulţi turişti. Noi nu putem decât să ne bucurăm că este în Braşov“, a spus Marius Ţiclean, arhitect.

 

Potrivit Google Panoramio, Biserica Neagră este pe primul loc în România în ceea ce priveşte cele mai fotografiate obiective turistice (locul 295 în lume). Portalul a întocmit anul trecut un top mondial. În România mai sunt fotografiate: Transfăgărăşanul, pe locul 315 în lume, şi oraşele Sibiu şi Sighişoara, pe locurile 350, respectiv 388.

 

Orgă cu 3.993 de tuburi şi 76 de registre

Cea mai importantă piesă de interior a Bisericii Negre este orga Buchholz care a împlinit anul trecut 175 de ani şi care îi încântă pe braşoveni şi turişti cu zeci de concerte în fiecare an. Maestrul care dă viaţă celebrei orgi este Steffen Schlandt.

 

Orga a fost construită în anul 1839 de Carl August Buchholz. Instrumentul nu a fost modificat absolut deloc, astfel că sunetul este unul de excepţie. Materialele folosite pentru construirea orgii sunt de cea mai bună calitate. Clapele sunt acoperite cu fildeş, cele superioare sunt din lemn de abanos, iar numerele celor 76 de registre sunt inscripţionate pe porţelan şi acoperite cu sticlă. Orga are 3.993 de tuburi distribuite pe 84 de rânduri, patru manuale şi un pedalier. Cel mai mare tub are nouă metri, cel mai mic tub are doi metri. Orga mecanică Buchholz, din Biserica Neagră, este cea mai mare orgă funcţională din sud-estul Europei şi este unică.

 

„Acest instrument reprezintă, într-adevăr, posibilitatea unei viziuni asupra secolului al XIX-lea. Când cineva vine la noi şi cântă pe acest instrument, aude secolul XIX. Pe acest instrument s-au cântat foarte multe slujbe care au avut loc în Biserica Neagră, dar şi în cinstea unor oaspeţi de seamă, începând cu Împăratul Germaniei, care a venit la Biserica Neagră la începutul secolului al XX-lea, şi pentru numeroase delegaţii din multe ţări“, a spus Steffen Schlandt. Şi prinţul Charles a ascultat celebra orgă când a vizitat Biserica Neagră anul trecut, în vară.

 

Tot în cadrul Bisericii Negre se află cea mai importantă colecţie de covoare orientale din sud-estul Europei. Mare parte din covoarele existente sunt donaţii ale vizitatorilor.

 

 

 

 

Sursa: www.historia.ro