Aproape 43.000 de oameni au murit din cauza covid -19 în regatul Unit, potrivit unor date publicate marţi de Oficiul Naţional britanic de Statistică (ONS) - unul dintre cele mai mari bilanţuri în Europa, care ridică întrebări în regat despre gestionarea pandemieide către premierul Boris Johnson, relatează Reuters.

Aceste noi date înregistrate în Anglia şi Ţara Galilor cresc la 42.990 numărul total al deceselor înregistrate de la începutul epidemiei, potrivit unui bilanţ întocmit de Reuters şi care include atât bilanţurile înregistrate în Scoţia şi Irlanda de Nord, cât şi ultimele morţi înregistrate în spitale în Anglia.

 

Cu peste 10.000 de morţi înregistraţi la 8 mai, azilurile de bătrâni din Regatul Unit nu sunt cruţate deloc de pandemie, care s-a soldat cu peste 317.700 de morţi în lume.

 

Acest nou bilanţ - unul dintre cele mai mari din Europa, în pofida faptului că o comparaţie este complicată între ţări din cauza metodelor de înregistrare folosite de fiecare - creşte şi mai mult presiunile asupra lui Boris Johnson.

 

Întors la şefia Guvernului după ce a fost grav bolnav de covid-19, liderul conservator este criticat dur mai ales de opoziţie, care-l acuză de faptul că a impus izolarea târziu, a introdus campanii de testare târziu şi a furnizat iniţial, târziu, echipament de protecţie spitalelor, aflate în prima linie a epidemiei.

 

 

 

Sursa: www.news.ro