Închiderea parţială sau totală a şcolilor în 13 ţări din lume, cu scopul de a preveni răspândirea COVID-19, afectează un număr de 290,5 milioane de elevi la nivel global, un nivel fără precedent, potrivit UNESCO. Organizaţia a emis primele estimări în acest sens, după îzbucnirea epidemiei actuale.

 

“Din nefericire, închiderea şcolilor din cauza unor crize de sănătate sau de altă natură nu este un fenomen nou, însă nivelul global şi viteza actualelor perturbări în învăţământ nu au echivalent şi, dacă vor continua, ar putea afecta dreptul la educaţie“, a declarat directorul general UNESCO, Audrey Azoulay, citat în comunicatul instituţiei.

 

Acesta anunţă că organizaţia va convoca o întâlnire de urgenţă a miniştrilor Educaţiei, în data de 10 martie, pentru a împărtăşi strategii şi acţiuni de răspuns aplicate în diverse ţări, pentru a menţine continuitatea proceselor de învăţământ.

 

Acum 2 săptămâni, China era singura ţară unde erau închise şcoli. Până la 4 martie, numărul de ţări de pe trei continente diferite unde au fost anunţate şi aplicate decizii de închidere a şcolilor a crescut la 22.

 

Potrivit estimărilor UNESCO, până pe 4 martie 2020:

 

  • 13 ţări au închis şcolile la nivel naţional
  • alte nouă ţări au închis şcoli la nivel local, pentru a limita răspândirea COVID-19.

Dacă ţările unde sunt închise doar parţial şcolile decid extinderea măsurii la nivel naţional, vor fi afectaţi alte 180 milioane de copii şi tineri.

 

Organizaţia arată că închiderea şcolilor ridică probleme din numeroase motive – de la reducerea timpului alocat învăţării şi limitarea rezultatelor de învăţare la problemele de productivitate cauzate de faptul că mulţi părinţi trebuie să îşi împartă activitatea între muncă şi îngrijirea copiilor. În plus, apare problema inechităţii – familiile din medii avantajate economic tind să aibă un nivel superior de educaţie şi mai multe resurse pentru a acoperi lipsurile din procesul de învăţare, comparativ cu cele din medii dezavantajate.

 

 

 

 

Sursa: www.edupedu.ro