Pentru că numărul de decese premature se apropie de 500 pe an, autorităţile din Barcelona au decis să interzică în timpul zilelor lucrătoare accesul în oraş al maşinilor pe benzină înmatriculate înainte de anul 2000 şi a celor diesel înmatriculate înainte de 2006.
Barcelona se alătură listei de oraşe care decid eliminarea din trafic a maşinilor vechi care poluează mult. Conform unei legi locale intrate în vigoare la începutul acestui an, toate maşinile pe benzină înmatriculate înainte de anul 2000 şi toate maşinile diesel înmatriculate înainte de 2006 sunt interzise pe străzile oraşului între orele 7 şi 20 în timpul săptămânii.
Pentru a putea controla această interdicţie, autorităţile locale vor instala 150 de camere dedicate în punctele-cheie ale oraşului, iar amenzile pentru cei care vor încălca noile reguli se vor situa între 100 şi 150 de euro. Există şi o excepţie: maşinile în cauză pot intra în oraş de 10 ori pe an fără a risca amenzi, autorităţile acoperind astfel cazurile de urgenţă.
Conform statisticilor oferite de autorităţile catalane, vor fi afectate circa 50.000 de maşini, iar efectul imediat al interdicţiei va fi scăderea cu 15% a emisiilor de oxizi de azot (NOx). Acest lucru vine pe fondul unei deteriorări accentuate a calităţii aerului din Barcelona: nivelul de oxizi de azot este mai ridicat decât valorile normale încă din anul 2002, poluarea fiind responsabilă de 424 de decese premature pe an între 2010 şi 2017.
Sursa: www.automarket.ro