Două mii de lei este amenda pe care Asociaţia Pride România a primit-o din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru punerea în scenă a unei piese de teatru în care actorii ar defăima religia ortodoxă. Preşedintele CNCD spune că a fost încălcată libertatea de conştiinţă în momentul în care actorii, îmbrăcaţi în haine preoţeşti, au mâncat slănină cu ceapă pe o icoană cu Iisus Hristos. În vreme ce o astfel de amendă este aplicată în premieră în România, criticii de teatru se tem că decizia reprezintă o formă de cenzură.
Spectacolul de teatru „Eu sunt! Şi?”, prezentat în cadrul Săptămânii Pride Cluj, a pus pe jar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Asta după ce mai mulţi spectatori care au văzut montarea spun că le-a fost încălcată libertatea de conştiinţă. CNCD a decis să amendeze asociaţia cu 2.000 de lei, însă preşedintele recunoaşte că este dificil de stabilit adevărul, atunci când la mijloc este un act artistic.
„Eu sunt pentru libertatea de exprimare, dar există limite chiar şi în libertatea de creaţie, vorbim de obiecte de cult religios care au fost puse într-o ipostază care a adus atingere sentimentului religios. (...) Decizia noastră a generat şi generează dezbateri, nu am avut cazuistică de acest gen în România, încercăm să identificăm limitele libertăţii de exprimare. Am adoptat această decizie în unanimitate”, a precizat pentru Digi24 Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării.
Spectacolul, jucat încă din 2008 în mai multe festivaluri din ţară, creează divergenţe şi între specialişti. Criticii se tem că o astfel de decizie poate fi o formă de cenzură.
„Orice tip de amendare a libertăţii artistice poate fi privit şi ca o formă de cenzură artistică. Până la urmă, un act artistic e o creaţie ficţională, operează cu reprezentări”, spune Mihaela Michailov, critic de teatru.
„Cred că este mai degrabă o chestie de liber arbitru dacă alegi sau nu sau faci asta şi cât de mult te gândeşti la cei din jur. Mai ales acum, în ajun de Crăciun, nu e cea mai fericită soluţie, nu faci decât să ascuţi nişte resentimente de o parte şi de alta”, este de părere Irina Margareta Nistor, critic de film.
Între timp, reprezentanţii Asociaţiei Pride România se apără şi vor să îşi caute în continuare dreptatea.
„Noi credem în toleranţă, diversitate, dar şi în libertatea artistică. În schimb, nu credem în cenzură. Este un spectacol menit să critice rigiditatea ideologică şi structurile dominante de putere, iar acest mesaj a fost foarte bine primit la celelalte festivaluri de cultură. Vom contesta în instanţa această decizie”, a declarat pentru Digi24 Simona Manases, vicepreşedintele Asociaţiei Pride.
Sursa: www.digi24.ro