Cea mai frumoasă şosea din ţară, Transalpina, este un proiect îngheţat. Pentru că firma care a început construcţia a intrat în faliment, de aproape trei ani lucrările sunt sistate. Acum statul caută alţi bani pentru a continua şoseaua şi pentru a repara ce s-a stricat între timp. Cabanierii de la Rânca, cei care s-au bucurat cel mai mult de drumul construit peste munţi, aproape au dat faliment, anunţă Digi 24.ro
În anul 2009, cu bani de la stat, firma omului de afaceri, Nelu Iordache, începea lucrările de modernizare a Transalpinei. Drumul Regelui, aşa cum mai este denumită, era o cale peste munţi pietruită de Carol al II-lea în anul 1930.
Lucrările pe Transalpina au fost sistate în urmă cu trei ani pe ultima sută de metri. Mai trebuia turnat ultimul strat de asfalt şi puse marcajele de protecţie. Nişte bani practic aruncaţi pe fereastră, deoarece, între timp, asfaltul s-a degradat, iar autorităţile au decis să închidă drumul.
S-au cheltuit 230 de milioane de euro pentru ca şoseaua să fie aproape terminată. Anul trecut, specialişti din cadrul Companiei Naţionale de Dumuri şi Autostrazi au luat mostre din asfalt pentru a vedea dacă s-a degradat. Au ajuns la concluzia că şoseaua nu mai prezenta siguranţă. Aşa că pentru a nu pune în pericol viaţa şoferilor CNADNR au decis să închidă Transalpina.
Până când drumul va fi modernizat complet, cabanierii au de suferit. Spun că sunt aproape de faliment, pentru că numărul turiştilor a scăzut, de la 10.000 pe weekend la câteva sute.
Pentru a-şi recupera aceste pierderi, proprietarii de cabane din Rânca au dat în judecată CNADNR. Compania îşi face acum calcule. Astfel, statul va trebui să plătească de două ori: pentru eventualele despăgubiri, dar şi pentru terminarea lucrărilor.
SURSA: Digi24.ro