Justiţia din Franţa a luat o decizie în cazul unei prinţese din Arabia Saudită bănuită de fapte care nu îi fac cinste.

 

Singura fiică a regelui Salman a fost condamnată la zece luni de închisoare cu suspendare şi plata unei amenzi de zece mii de euro de către un tribunal din Paris.

 

Femeia, ale cărei fotografii nu există în spaţiul public, dar despre care se ştie că are 45 de ani, a fost găsită vinovată de instigare la violenţă.

 

Ea le-ar fi ordonat bodyguarzilor săi să îl bată pe un instalator francez, chemat pentru lucrări în apartamentul prinţesei din Paris, după ce muncitorul ar fi încercat să o fotografieze.

 

Instalatorul a declarat că a fost legat şi obligat să îi sărute picioarele prinţesei, iar aceasta le-a cerut gărzilor sale să îl ucidă.

 

Imediat după incidentul care a avut loc în 2016, femeia s-a întors în Arabia Saudită.

 

 

 

Sursa: www.anaf.ro