Serbia şi-a amendat marţi Codul penal prin introducerea pedepsei cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, pentru infracţiuni precum violul şi crima atunci când victimele sunt copii, femei însărcinate şi persoane lipsite de ajutor, transmite dpa.
Legea Tijana a fost iniţiată de către Igor Juric, a cărui fiică Tijana a fost răpită, violată şi ucisă în anul 2011. Juric şi-a asigurat sprijinul a 160.000 de persoane pentru iniţiativa sa şi a fost prezent în parlament în momentul votării actului normativ.
Noua lege permite, de asemenea, o pedeapsă de închisoare pe viaţă, dar cu posibilitatea de eliberare condiţionată după executarea a 27 de ani, pentru infracţiuni ca genocidul şi alte crime de război, asasinatul politic, criminalitatea organizată şi periclitarea ordinii constituţionale.
Pentru infracţiunile respective pedeapsa era de până la 40 de ani de închisoare.
Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, i-a solicitat anterior în cursul acestei luni Belgradului să reconsidere amendamentele respective întrucât regulile europene în domeniu stipulează că o sentinţă pe viaţă trebuie să includă posibilitatea eliberării.
Un judecător de la o curte de apel sârbă, Miodrag Majic, a declarat luni pentru postul privat de televiziune N1 că noile norme încalcă convenţiile internaţionale şi standardele europene.
''A lăsa pe cineva fără speranţă este considerată o pedeapsă inumană'', a spus Majic.
Serbia introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate
23 mai 2019
- citeşte totul despre:
- serbia,
- codul penal,
- victime,
- pedepse,
- inchisoare,
- viata
(97 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Guvernul anunţă că bolnavii de coronavirus care aleg să nu se vaccineze vor fi obligaţi să îşi plătească spitalizarea, în cazul în care vor dezvolta o formă gravă a bolii
(9 noiembrie 2021)
554 vizualizări
Păltiniş – cea mai veche staţiune montană din România
(5 februarie 2014)
2508 vizualizări
Premieră în România. Hamace instalate la 200 de metri înălţime
(22 aprilie 2018)
756 vizualizări
Producătorul Johnnie Walker anunţă că va lansa sticla de whisky din hârtie. Nu conţine plastic şi este reciclabilă.
(14 iulie 2020)
98 vizualizări
Cazinoul din Constanţa va fi reabilitat cu bani de la Guvern
(2 octombrie 2014)
116 vizualizări
Germania a confirmat peste 4.700 de cazuri noi de coronavirus
(24 martie 2020)
80 vizualizări
Germania. Inundaţii catastrofale în vestul ţării. Cel puţin 58 de persoane au murit şi alte 1.300 sunt dispărute. Belgia şi Olanda sunt şi ele afectate de fenomenele meteo extreme.
(16 iulie 2021)
155 vizualizări
Finlanda vrea să devină până în anul 2040 prima ţară din lume fără fumători
(28 ianuarie 2017)
268 vizualizări
Cum a afectat atacul din 11 septembrie sănătatea copiilor din New York
(13 septembrie 2017)
211 vizualizări
Italia introduce certificatul verde şi pentru transportul în public
(4 decembrie 2021)
146 vizualizări
INCENDIU CERNOBÂL. Incendiul de proporţii izbucnit săptămâna trecută în pădurea radioactivă de lângă Cernobâl nu a fost stins nici până astăzi.
(9 aprilie 2020)
174 vizualizări
Angela Merkel a anunţat că renunţă la măsura de carantină pe perioada sărbătorilor pascale şi şi-a prezentat scuzele pentru confuzia şi incertitudinea creată: ”Această greşeală este numai a mea. Cer iertare cetăţenilor”.
(25 martie 2021)
138 vizualizări
Care sunt obiceiurile comune ale stilului de viaţă care cresc tensiunea arterială
(5 decembrie 2024)
73 vizualizări
Bucureştiul turistic
(8 iulie 2013 - Clara ION)
952 vizualizări
Mănăstirea Rohia, colţul de rai unde Steinhardt a scris “Jurnalul fericirii”
(30 mai 2020 - Cristina IANCU)
1101 vizualizări
Belgia, a doua ţară care a intrat din nou în carantină totală din cauza Covid-19
(2 noiembrie 2020)
106 vizualizări
Doi români morţi în Grecia, în urma unei furtuni devastatoare. Alţi 4 turişti au decedat
(11 iulie 2019)
245 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026






.jpg)


















