Capitala Cehiei este oraşul de aur al celor „o mie de turle şi o mie de poduri”. Praga arată ca o bătrână doamnă de viţă nobilă, a cărei casă te copleşeşte prin istorie şi nobleţe, dar care te invită amical şi nesimandicos la un ceai cu poveşti. Praga mater urbium, al cărei nume înseamnă chiar „prag”, „cel mai vechi şi mai frumos oraş din lume” se întinde sub cadenţa mută a uriaşului metronom construit pe locul unui fost monument stalinist.
Este oraşul celor o mie de bijuterii cu chihlimbar şi granate, al Muzeului Comunismului şi al Sex Machines Museum, unde, până la partea de sado-maso modernă, poţi admira o fascinantă istorie a moravurilor în costume, decoraţiuni şi instrumente (iar studenţii au reducere).
După toate acestea, un concert de muzică clasică audiat într-o biserică vine ca o continuare savuroasă. Străzi pentru „shopaholici” sunt multe, dar mai mult te atrage Oraşul Vechi sau Vltava, cu privelişti care ademenesc aparatul de fotografiat, de la râul cu multe poduri, până sus, la castelul de pe deal.
Turnul Oraşului Vechi, cu care începe Podul Carol, pare miticul „păzitor al pragului”, din vârful căruia tot peisajul ce se aşterne în trepte, între râu şi Castelul de pe deal, pare o pictură scumpă. În drumul spre cel mai mare castel medieval din lume şi Catedrala Sf. Vitus, dacă te laşi pierdut printre străduţele cu case viu colorate şi flori atârnând la ferestre, te poţi trezi că pur şi simplu zâmbeşti fericit. La catedrală te alegi garantat cu o durere de ceafă, de la atâta privit în sus către splendoarea gotică a arhitecturii şi vitraliilor uluitoare.
De fapt, toată Praga veche este o bijuterie de străduţe, case, ferestre, faţade şi cotloane (pe care uneori le descoperi abia la a treia trecere prin locul respectiv), care îţi reamintesc că Frumuseţea adevărată îţi dă o stare de tihnă şi de bine.
O minunăţie definitorie pentru Praga este celebrul ceas astronomic al primăriei. Oră de oră, cei 12 apostoli şi alte patru statui (Vanitatea, Zgârcenia, Moartea şi un turc, simbolul răului în secolul al XVI-lea) se pot vedea mişcându-se pe ceas, dar e imposibil să înţelegi şi ce oră e. Mecanismul funcţionează de peste 600 ani. Legenda spune că oprirea acestuia prevesteşte vremuri grele - iar în ultimii ani s-a defectat de mai multe ori... Aproape de ceas se deschide cu generozitate Piaţa Oraşului Vechi - un centru şi totodată un început de drum, fie pentru o plimbare cu trăsura cu cai şi vizitiu elegant, fie pentru descoperirea altei frumuseţi pragheze celebre – imensa Catedrală Tyn, închinată Sfintei Fecioare – în care se intră, ca în basmele iniţiatice, printr-un gang strâmt, prin clădirea din faţa bisericii.
Podul lui Carol, vena principală a Pragăi, pare suspendat într-o boemă atemporalitate: trupe de jazz şi flaşnetari (am făcut câţiva paşi de dans lângă ei, deşi n-am strâns bănuţi), vânzători de bijuterii artizanale şi portretişti – şi, cu puţin noroc, un concert susţinut cu pahare pline cu apă.
Dincolo de încărcătura istorică şi culturală aparent apăsătoare, Praga respiră liniştea zâmbitoare a unei duminici însorite, indiferent de vreme, iar starea aceasta de tihnă se răspândeşte mult dincolo de Piaţa Oraşului Vechi, în apropierea căreia cândva, într-un salon de socializare, Einstein se întâlnea cu bunul său prieten Kafka şi alţi amici, şi cânta la vioară.
Sursa: Adevarul.ro
