Petrecăreţii din oraşul german Köln, purtând peruci, costume de epocă şi chiar costume de clovni, au dat startul celor şase zile de petreceri ce vor fi organizate în cadrul Carnavalului 2017, care a debutat joi cu tradiţionalul ”Weiberfastnacth” (”Carnavalul Femeilor”), ziua în care femeile preiau conducerea în oraş şi îi ”castrează” simbolic pe bărbaţii pe care îi întâlnesc pe străzi, tăindu-le cravatele, informează Reuters.
Festivităţile au început exact la ora locală 11.11 în oraşul Köln şi în alte regiune catolice din Germania, în ciuda unei vremi capricioase şi a unor măsuri de securitate sporite, după atacul terorist comis de militanţi islamişti în piaţa de Crăciun din Berlin, în decembrie 2016, în urma căruia au fost ucise 12 persoane.
În Mainz, Achim Zahn, şeful Poliţiei locale, a cerut petrecăreţilor să dea dovadă de bun simţ şi să evite să se costumeze în extremişti sinucigaşi care poartă în jurul taliei centuri cu explozibili, precizează site-ul german Strand Journal.
Perucile şi măştile inspirate din fizionomia preşedintelui american Donald Trump sunt la mare căutare în aceste zile în Germania, unde participanţii la Carnaval îi ironizează în mod tradiţional pe politicieni.
Susanne Mueller, managing-director al Festartikel Mueller, o companie cu sediul în landul Bavaria, specializată în producţia de costume pentru carnavaluri şi petreceri, a dezvăluit pentru Reuters că aproximativ 30% din producţia de peruci a firmei sale a fost dedicată în acest an unor articole ce imită celebra coafură a lui Donald Trump.
Germania a dat startul celor şase zile de petreceri din cadrul Carnavalului 2017, în pofida securităţii sporite
25 februarie 2017
(426 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
In urmă pentru totdeauna. Un studiu al Băncii Mondiale arată că un copil născut azi în România va pierde peste 40 la sută din potenţial
(18 septembrie 2020)
178 vizualizări
Pârtia din Azuga se deschide în weekend
(27 noiembrie 2014)
546 vizualizări
Muzeul Naţional Bran se va închide după aproape 60 de ani de funcţionare
(25 februarie 2016)
303 vizualizări
O minune din România aflată la 100 de metri adâncime, promovată de CNN
(1 februarie 2016)
349 vizualizări
Atenţie la inimă! 4 simptome care indică declanşarea unui infarct
(11 noiembrie 2018)
308 vizualizări
Peştera cu Oase din Valea Minişului
(6 septembrie 2013)
717 vizualizări
Ziua păcălelilor
(1 aprilie 2018)
972 vizualizări
Spania, Italia, Franţa şi Germania pregătesc zboruri de vară pentru turişti, fără obligativitate de carantină, atunci când va fi posibil
(13 mai 2020)
257 vizualizări
Spania le impune călătorilor internaţionali provenind din „ţări cu risc” obligaţia prezentării unui test PCR pentru Covid, cu rezultat negativ, nu mai vechi de 72 de ore
(12 noiembrie 2020)
113 vizualizări
Tarom face reduceri: Bilete de la 99 de euro pentru destinaţii externe. Termene şi condiţii
(2 februarie 2015)
180 vizualizări
Suma pentru care o studentă de 22 de ani îşi vinde virginitatea. Vrea să îi cumpere o casă mamei ei
(21 august 2018)
930 vizualizări
Pandemia a dus la infestarea Londrei cu şobolani. Închiderea restaurantelor şi a clădirilor de birouri determină rozătoarele să migreze spre zone rezidenţiale.
(26 februarie 2021)
138 vizualizări
Indonezia: 6.000 de persoane evacuate după erupţia unui vulcan
(18 septembrie 2013 - Cristina IANCU)
147 vizualizări
Care sunt cei mai buni şoferi în funcţie de zodie?
(29 noiembrie 2019)
478 vizualizări
Care este considerat cel mai frumos loc de pe Pământ, conform conform mai multor site-uri de turism
(10 octombrie 2017)
1128 vizualizări
Nu le-a venit sa creada! Romanii acuzati de JAFUL SECOLULUI si-au aflat SENTINTA si au inceput sa planga. Si procurorii au ramas FARA CUVINTE
(7 ianuarie 2021)
154 vizualizări
Record negativ in SUA: 2.228 de morti de coronavirus in 24 de ore. Trump vede insa raze de lumina
(15 aprilie 2020)
229 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























